Noua şi fragila Europă

Săptămîna trecută, dl Daniel Dăianu (europarlamentar din grupul ALDE) a formulat o întrebare scrisă adresată Comisiei Europene în care solicită mai multă atenţie din partea executivului de la Bruxelles faţă de “economiile emergente din UE”. În iureşul măsurilor anti-criză şi în sarabanda declaraţiilor “liniştitoare” din partea guvernelor şi băncilor centrale, mi se pare una dintre cele mai lucide luări de poziţie.

Dl Dăianu observă, pe bună dreptate, că majoritatea discuţiilor privind sprijinirea băncilor aflate în dificultate “privesc, în esenţă, ţările membre din zona euro şi alte vechi state membre”, în timp ce noile state membre ale Uniunii sînt ignorate, deşi “aceste economii nu beneficiază de avantajul unei rezerve monetare proprii, prezintă deficite importante de cont curent şi resimt efectele orientării către investiţii sigure”. Aşa încît europarlamentarul român aşteaptă, de la Bruxelles, un răspuns la întrebarea: “Cum intenţionează Comisia să abordeze problemele specifice ale acestor economii în contextul crizei financiare internaţionale şi a recesiunii care ameninţă tot mai mult Europa?”. Pînă cînd Comisia va formula răspunsul, faptele confirmă observaţia dlui Dăianu: se manifestă în continuare preocupare pentru ţările din zona euro şi pentru vechile state membre. Pînă acum, Comisia Europeană a avizat planurile naţionale de salvare prezentate de următoarele ţări: Irlanda, Franţa, Germania, Suedia, Danemarca, Olanda, Portugalia, Marea Britanie. Îşi aşteaptă aprobarea planurile depuse la Bruxelles de Austria, Italia şi Spania. Ungaria, în schimb, a recurs la un împrumut de la Fondul Monetar Internaţional, pentru a nu intra în faliment. Seduse multă vreme de creşterea lor economică mai mare decît în “Vechea Europă”, noile state membre încă trăiesc cu ideea că vor fi mai puţin afectate de criza economică. Şi totuşi, Strategic Forecasting (Stratfor), un serviciu privat de informaţii din SUA, consideră că ţările din Estul Europei, inclusiv România, sînt vulnerabile în faţa recesiunii: “România se confruntă cu un deficit bugetar crescut (2,5% din PIB), cu un deficit comercial de 14% şi cu o datorie publică de 19% din PIB, ceea ce ridică serioase semne de întrebare legate de modalitatea prin care România va reuşi să acopere gaura bugetară în timpul unei crize de lichidităţi”. Atacuri speculative asupra leului vor mai fi, avertizează Stratfor. Atacul încercat de cîteva bănci străine şi denunţat de guvernatorul BNR a transmis publicului următorul mesaj: pentru că au nevoie de lichidităţi “acolo”, marile bănci europene încearcă să cîştige rapid bani “aici”.

Graniţa între “Vechea” şi “Noua Europă”, dintre Vest şi Est, de care păream să fi uitat, a apărut din nou, de această dată însă nu în legătură cu teme mai mult sau mai puţin abstracte, ci vizînd aspecte economice şi financiare foarte concrete. Sauve qui peut pare a fi deviza zilei, în ciuda numeroaselor întîlniri la vîrf care ar trebui să croiască un “plan unic european” pentru a face faţă recesiunii. “Unic” e impropriu spus: în afară de Banca Centrală Europeană, care îşi joacă bine rolul, Uniunea Europeană nu are, în ciuda stufosului său sistem instituţional, capacitatea de a impune un plan statelor membre. Şi, chiar dacă se va ajunge la concertarea cîtorva reglementări şi măsuri, diferenţele se vor vedea de la un stat la altul şi, mai ales, între Vest şi Est: şomajul, inflaţia, dezechilibrele bugetare vor afecta diferit fiecare ţară. Problema este că recesiunea ar avea, în noile democraţii din Est – fragile şi imprevizibile – consecinţe mai grave, inclusiv în politică. Dacă, de pildă, un atac “vestic” asupra leului (sau altei monede naţionale) ar reuşi, populismul ar găsi o pîine de mîncat, iar curentele eurosceptice s-ar amplifica (deşi, în general, cetăţenii din ţările foste comuniste au susţinut aderarea la UE).

La începutul anilor ’90, una dintre temele favorite ale celor care se opuneau integrării României în UE era aceasta: “vor să ne transforme în piaţă de desfacere pentru produsele lor, şi atît”. Acum sîntem fericiţi că putem cumpăra produsele “lor” alături de “ale noastre” în supermarketuri “de tip occidental”: consumul să trăiască! Dar, în vremuri de criză, diferenţa între ce e “al lor” şi ce e “al nostru” tinde să fie resimţită dramatic şi să stîrnească emoţii puternice. Temele “Europei Unite” au trecut, azi, pe planul al doilea – nimeni nu mai are timp şi chef de ele, iar guvernele naţionale sînt ocupate cu soluţiile anti-criză. Economic, s-ar putea să aibă succes. Dar la “costuri” trebuie trecută şi menţinerea (sau adîncirea) opoziţiei între Vest şi Est, între “Vechea” şi “Noua” Europă.

Published 17 November 2008
Original in Romanian
First published by Dilema Veche 247 (2008)

Contributed by Dilema Veche © Mircea Vasilescu / Dilema Veche / Eurozine

PDF/PRINT

Read in: EN / RO

Published in

Discussion