Cui îi e frică de români şi de bulgari?

19 March 2014
Read in:

Expulzarea unei tinere de etnie romă din Franţa, vînătoarea după o micuţă blondă, chipurile răpită şi ţinută captivă într-o tabără de romi, interzicerea cerşitului în Austria; o serie de evenimente recente au adus din nou în atenţia publică grupurile de romi din Europa de Est, care au ajuns în Occident după ce ţările lor de provenienţă au devenit membre UE. Nu vin în bărci deşelate sau ascunşi în remorcile camioanelor. Nu trebuie să înfrunte primejdiile imigraţiei ilegale. Sînt împinşi de mizerie şi de discriminare, exact ca imigranţii ilegali care au murit pe ţărmurile insulei Lampedusa anul trecut, în octombrie. Mulţi speră că pînă şi existenţa precară pe care şi-ar putea-o croi la periferia unei societăţi occidentale ar fi mai bună decît situaţia de acasă.

Photo: habeebee. Source:Flickr

Unii dintre ei speră că, odată ajunşi în străinătate, culoarea pielii şi provenienţa nu vor mai fi un obstacol la studii sau în calea integrării. Elemente criminale din interiorul, dar şi din exteriorul acestor grupuri exploatează fragilitatea acestor refugiaţi economic şi reuşesc să recruteze cîţiva dintre membri pentru scopuri infracţionale. Şi aşa, ajung pe prima pagină a ziarelor vestice, contribuind la formarea altor stereotipuri cu privire la criminalitatea romă. Pentru a înţelege de ce pleacă din ţările lor de origine, trebuie să înţelegem situaţia de acolo.

Ungaria e adesea lăudată pentru felul în care tratează minoritatea romă. Mai bine spus, politicile pentru romi sînt cam singura activitate guvernamentală preţuită aproape în unanimitate de instituţiile UE. Unul dintre punctele importante de pe agenda preşedinţiei ungare a UE a fost lansarea unei strategii-cadru pentru integrarea naţională a romilor. Însă o privire atentă asupra situaţiei romilor din Ungaria ne dezvăluie o imagine alarmantă.

Aproximativ 650-750.000 de romi trăiesc în Ungaria reprezentînd între 5% şi 7% din populaţie. Potrivit documentelor oficiale, 70% dintre ei trăiesc în sărăcie; speranţa lor de viaţă este cu zece ani mai mică decît a cetăţenilor non-romi. Există în jur de 100 de “ghetouri rome”, extrem de sărace, şi încă alte 200 de sate, într-o situaţie deosebit de precară. Din 1989, o întreagă generaţie de romi a crescut în condiţii de sărăcie, fără infrastructură şi servicii sociale adecvate, în familii cu părinţi fără loc de muncă. Sărăcia în rîndul copiilor e un fenomen mai răspîndit decît în alte state UE; fenomenul îi afectează mai ales pe copiii romi. Potrivit organizaţiilor nonguvernamentale, două treimi dintre copiii romi merg la şcoală în clase segregate, ceea ce le afectează integrarea.

Mulţi economişti, sociologi şi activişti politici lucrează în domeniul politicilor pentru romi – printre aceştia, şi cîţiva critici ai fostului sistem comunist. Există cîteva proiecte artistice excelente şi acestea atrag atenţia asupra problematicii, dar impactul lor asupra populaţiei majoritare e destul de limitat. Cei mai mulţi maghiari nu sînt preocupaţi de problemele romilor şi încearcă să le ignore, uneori, cu un oarecare sentiment de vinovăţie. În acelaşi timp, o parte îngrijorător de mare a populaţiei a preluat discursul rasist tot mai agresiv, potrivit căruia romii sînt vinovaţi de situaţia lor, iar aceasta nu poate fi schimbată decît prin măsuri disciplinare severe, care să-i separe de restul populaţiei sau, eventual, care i-ai putea expulza din ţară. Sentimentele antiroma au fost mereu prezente în Ungaria, dar ele au devenit mai violente, s-au generalizat şi sînt exprimate tot mai deschis în ultimii ani – mai ales de cînd partidul de extremă dreapta Jobbik a început să cîştige teren în Ungaria, printre altele, tocmai susţinînd o agendă antiromă. Cercetările arată o creştere spectaculoasă a prezentării în termeni peiorativi a romilor şi a asimilării discursului extremist de către media mainstream. Dacă vorbeşti cu un prieten de etnie romă, conversaţia va ajunge inevitabil la poveşti despre rasismul cotidian pe care-l îndură mulţi romi, chiar şi cei aparţinînd elitei educate: umilinţe sau ciocniri violente pe străzi, în magazine, la şcoală şi în instituţiile publice, ba chiar şi în relaţiile cu poliţia. Chiar şi cei foarte puţini care au ajuns să obţină poziţii de prestigiu – cum ar fi cea de arbitru de fotbal sau membru al parlamentului – au de furcă cu rasismul şi cu discriminarea, nu doar pe străzi, dar şi la locurile de muncă.

După cum o arată experienţa recentă a cîtorva municipalităţi conduse de partidul Jobbik, rasismul cotidian se poate transforma în politici publice. E cazul satului Gyöngyöspata, loc al unei demonstraţii de forţă a extremei drepte în 2011. În nordul Ungariei, la Ózd, o localitate condusă de Fidesz, în perioada cea mai crîncenă a valului de caniculă care a cuprins regiunea, autorităţile au decis închiderea fîntînilor arteziene într-un efort de a raţionaliza apa. Această măsură a afectat mai ales comunitatea de romi, foarte săracă şi neracordată la reţeaua de apă potabilă. Acelaşi oraş a refuzat să găzduiască un centru cultural al minorităţii rome, a cărui construcţie ar fi fost susţinută din fonduri UE. Trei alte oraşe refuzaseră deja propunerea. De fiecare dată, majoritatea Fidesz a trebuit să dea înapoi la presiunea Jobbik.

Situaţia de acum este rezultatul unui proces care durează de decenii. În timpul comunismului, industrializarea forţată a absorbit în masă foşti ţărani, dar şi numeroşi romi. Începînd cu 1960, cei mai mulţi romi din Ungaria erau angajaţi, adesea ca forţă de muncă necalificată şi mai ales în industria grea, în textile şi în construcţii. A fost o integrarea forţată şi doar parţială a unei comunităţi încă tradiţionale, dar această integrare s-a realizat printr-un set de măsuri care au ameliorat semnificativ condiţiile de viaţă: locuinţe mai bune, îngrijire medicală, sistem social şi educaţie. Mase de romi au devenit membri integraţi în comunitatea oamenilor muncii. A apărut şi o mică elită de scriitori, artişti muzicieni şi activişti, recunoscută şi de populaţia majoritară.

Dar romii au pierdut direcţia în tranziţia care a început în 1989 – moment în care 85% dintre bărbaţii de etnie romă erau activi din punct de vedere economic. În 1993, această cifră scăzuse la 39% şi astăzi se situează pe la 20%. Doar 10% dintre femeile rome sînt active. În acelaşi timp cu expulzarea în masă de pe piaţa muncii, romii au devenit tot mai marginalizaţi, datorită reducerilor masive ale cheltuielilor publice pentru educaţie şi servicii sociale. Încetul cu încetul, au fost împinşi spre sate mici, în zonele cele mai slab dezvoltate ale Ungariei; la oraş, sînt concentraţi în cartiere care s-au deteriorat rapid. În ciuda avertismentelor lansate de societatea civilă, nici un guvern nu a încercat să rezolve în mod adecvat această problemă. Proiecte pe termen scurt pentru îmbunătăţirea condiţiilor, promise în campaniile electorale, au fost abandonate treptat. (…)

Dincolo de măsurile întreprinse pentru sprijinirea romilor, decizii politice importante ale coaliţiei conduse de Fidesz au înrăutăţit dramatic situaţia acestei minorităţi. Măsuri universale îndreptate împotriva celor săraci în general, cum ar fi reducerea drastică a indemnizaţiei de şomaj, restricţionarea şi condiţionarea serviciilor sociale, măsuri împotriva oamenilor fără adăpost şi pedepsirea unor activităţi (precum strîngerea de lemne sau de hrană din pădure) i-au afectat în mod direct pe romi. Reducerea vîrstei pînă la care educaţia e obligatorie (16 ani) e o măsură ce va genera probabil mase de romi pe care nimeni nu-i va angaja. Scăzînd vîrsta de la care poate începe urmărirea penală (12 ani), precum şi alte înăspriri ale legii constituie un alt set de măsuri ce va produce alte mase de romi condamnaţi – cu toate efectele corozive pe care le reprezintă această experienţă. Pentru majoritatea romilor de astăzi, singura oportunitate de a munci şi de a cîştiga bani este participarea la sistemul public introdus de guvern; asta, în locul unor programe de ameliorare a educaţiei sau al unor politici active de creare de locuri de muncă. Cei în căutare de slujbă sînt angajaţi temporar de autorităţile locale, pentru salarii mai mici decît venitul minim oficial acceptat. Oamenii sînt nevoiţi să accepte orice fel de slujbă le este oferită, adesea în condiţii grele şi într-o situaţie de dependenţă, după cum se afirmă într-un raport al Avocatului Poporului din 2012, despre drepturile fundamentale. În 2013, în jur de 300.000 de oameni au participat la acest program, timp de cîteva luni; majoritatea sînt romi şi doar foarte puţini şi-au putut găsi o slujbă stabilă, după această experienţă.

Comunitatea romilor este foarte eterogenă şi divizată – asta explică, măcar parţial, reprezentarea politică atît de slabă. Din 1989, au apărut numeroase organizaţii politice rome, dar nici una dintre ele nu şi-a propus să devină o forţă politică independentă cu agendă proprie. Au creat alianţe cu forţe politice din mainstream – atît de dreapta, cît şi de stînga, ceea ce le-a oferit avantaje politice temporare. Astfel, s-a ajuns mai degrabă la crearea unor sisteme clientelare aflate în rivalitate, decît la o autentică reprezentare a intereselor politice. Structura de monolit a puterii de acum, cu instituţiile şi formele de reprezentare “din oficiu” ale romilor fac ca reprezentarea politică autentică să fie încă şi mai complicată. (…)

Mesajele guvernului cu privire la romi sînt, ca să spunem aşa, cel puţin ambigue. Pe de o parte, se cheltuiesc sume semnificative pe proiecte de “recuperare”; există promisiuni de joburi rezervate romilor în administraţie; se pregăteşte introducerea problematicii romilor în curricula; şi se propăvăduieşte toleranţa. Pe de altă parte, guvernul tolerează retorica evident rasistă şi antiromă, precum şi discriminarea romilor, inclusiv în administraţie, pe străzi, în tribunale şi în media controlate de stat. În plus, oferă decoraţii care reprezintă cele mai josnice ideologii xenofobe şi rasiste, şi tolerează existenţa unor grupări în uniformă, care pretind deschis că vor nici mai mult, nici mai puţin decît “curăţarea” ţării de romi. Potrivit unui raport întocmit de o organizaţie pentru drepturile omului, situaţia romilor s-a înrăutăţit în ultimii trei ani.

Cu toate acestea, viaţa romilor proveniţi din ţările fostului bloc sovietic, cum ar fi România sau Slovacia, este încă şi mai rea decît în Ungaria. Nu-i de mirare că grupuri numeroase aleg emigrarea sau exilul, dacă pot. Intervenţia poliţiei nu va opri exodul. Soluţii adevărate, pe termen lung, pot fi găsite doar prin acţiuni politice coordonate, menite să atingă rădăcina problemelor, adică sărăcia şi excluderea, prin ameliorarea sistemelor de distribuţie ale UE şi prin fonduri naţionale, prin susţinerea iniţiativelor civice şi locale care şi-au dovedit eficienţa în ameliorarea situaţiei şi, inevitabil, prin includerea romilor în acest proces.

În acelaşi timp, autorităţile europene şi guvernele trebuie să înceapă să se gîndească la acest sistem care produce o masă tot mai mare de săraci şi marginalizaţi, în timp ce guvernele distrug sistemele sociale ce ar putea să le îmbunătăţească situaţia. Cum ar putea o societate care-şi abandonează propriii naufragiaţi să-i ajute şi pe alţii?

Published 19 March 2014

Original in English
Translation by Matei Martin
First published in Dilema veche 519 (2014) (Romanian version); Eurozine (English version)

Contributed by Dilema veche
© Yudit Kiss / Dilema veche / Eurozine

PDF / PRINT

recommended articles