Latest Articles


01.10.2014
Oksana Forostyna

About things certain and uncertain

Every system has its flaws and every flaw can be exploited any time. Hence the permanent need for updates. But as Russia takes its revenge in eastern Ukraine, what does the future hold? Oksana Forostyna remains optimistic about the chances of modest success, at the very least. [ more ]

25.09.2014
Fabrizio Gatti

I was a slave in Puglia

19.09.2014
Tatiana Zhurzhenko

From borderlands to bloodlands

17.09.2014
E. Khayyat

How to turn Turk?

New Issues


Eurozine Review


17.09.2014
Eurozine Review

Independence in an age of interdependence

"Soundings" is on tenterhooks about the outcome of the referendum in Scotland; "Krytyka" listens to the music and politics of the Maidan; "Osteuropa" debunks both Putin's ratings and western sanctions against Russia; "New Eastern Europe" looks to Moldova to buck the trend in Russian aggression; "Index" marks 25 years since the Wall came down; in "Belgrade Journal", Gil Anidjar asks if the floodings in the Balkans are a natural or political disaster; "Free Speech Debate" questions the West's supply of digital weaponry to repressive regimes; "Dilema veche" seeks to exit the direct route from 9/11 back into the Middle Ages; and "Letras Libres" speaks to Colombian novelist Juan Gabriel Vásquez.

03.09.2014
Eurozine Review

Was Crimea a preliminary exercise?

06.08.2014
Eurozine Review

What are you doing here?

23.07.2014
Eurozine Review

The world's echo system

09.07.2014
Eurozine Review

Courage of thought vs technocracy



http://www.eurozine.com/articles/2011-05-02-newsitem-en.html
http://mitpress.mit.edu/0262025248
http://www.eurozine.com/about/who-we-are/contact.html
http://www.eurozine.com/articles/2009-12-02-newsitem-en.html

My Eurozine


If you want to be kept up to date, you can subscribe to Eurozine's rss-newsfeed or our Newsletter.

Articles
Share |


Cît de frică să ne fie de Internet?

Constantin Vică este doctorand în etica noilor tehnologii la Universitatea București, anterior terminînd un master de etică și filozofie politică la Université Paris-Est Créteil, și scrie o rubrică despre carte și noile tehnologii în Dilemateca. A participat la relansarea site-ului www.dilemaveche.ro, prilej cu care am descoperit că avem multe păreri diferite despre Internet. Dialogul care urmează este realizat tehnic în Google Documents și ideatic ca o încercare de lămurire a unui neofit nemulțumit de Internet de către un cunoscător încîntat al acestuia. (CG)

Constantin Vică: Cred că ar trebui mai întîi să lămurim conceptele. Despre ce vorbim cînd vorbim despre privacy? Din păcate, limba română nu oferă o traducere adecvată pentru acest concept: poate fi vorba și despre intimitate, dar și despre reprezentarea fiecăruia ca persoană, identitatea și reputația sa, "ceea ce vrem să se știe despre noi". În franceză termenul este tradus prin vie privée ("viață privată"), iar în germană prin Privatsphäre – sferă privată. Odată cu web 2.0, sau web-ul interacțiunii sociale, plin de rețele sociale ca Facebook sau hi5, mash-up-uri, Google Street View, baze de date imense etc., am asistat și la schimbarea unei reguli ontologice: dacă în anii '90 anonimitatea era regula acestui mediu, în 2010 performarea identității a devenit aproape o normă (dogmatică?). Facebook, dar nu numai, a contribuit la această schimbare. Discursul anarho-libertarian al anilor '90 este înlocuit cu unul al profilului: ce profil ai online, cine ești, ce vrei, cum se raportează ceilalți la tine, ce vor să afle ceilalți despre tine. Totuși, despre ce vorbim cînd ne gîndim la privacy în mediul online? Am în vedere datele personale (informații personale, cum ar fi data nașterii, CNP/Social Security Number etc.) pe care le colectează statele și companiile în tranzacțiile pe care le facem. Pentru acestea există o legislație dezvoltată, mai ales în statele occidentale. Există un alt tip de date pe care aproape toate website-urile le colectează (prin cookies, prăjiturele otrăvite aruncate în calculatoarele noastre) în scopuri de marketing. Astfel, Google sau Yahoo! știu unde ești, ce ai mai vizitat, cît stai online etc. și îți pot "direcționa" reclame, informații, stilul de viață.

Cristian Ghinea: Eu găsesc paradoxal următorul aspect: oamenii sînt de-a dreptul obsedați de privacy atunci cînd e vorba de stat sau de companii care le-ar putea invada această sferă privată și, în același timp, își expun ei înșiși de bună voie sfera privată intruziunii celorlalți. Îți dau exemple, ca să înțelegi mai bine la ce mă refer. Știi scandalul din jurul directivei europene poreclită de presa românească "Directiva Big Brother", care între timp a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională din România. Am făcut o cercetare despre povestea acestei directive împreună cu Oana Tănăsache, urmează să publicăm la toamnă această poveste, dar Oana scrie cîteva ceva într-un articol separat de la temă, deci nu intru aici în toate amănuntele. Dar, redus la esențial, poliția și serviciile secrete care au susținut această directivă argumentează cu investigațiile de după atentatele din Madrid și Londra, spunînd că a fost esențial pentru ei atunci să poată reconstitui rețelele sociale ale suspecților, adică cu cine au vorbit la telefon, cu cine au schimbat e-mail-uri. Din aproape în aproape, au reconstituit gruparea teroristă. Din această logică, s-a ajuns la o directivă europeană prin care statele obligă companiile de comunicații să nu șteargă datele astea, adică, pe o perioadă anume, procurorii și polițiștii să poată întreba companiile cu cine a vorbit X, cu cine a schimbat e-mail-uri Y. Două precizări importante: accesul la aceste date se face doar cu mandat și doar pentru anumite infracțiuni grave, de gen terorism sau răpire. A doua precizare: ne referim doar la datele privind comunicațiile (numere apelate, adrese de e-mail), nu la ascultarea convorbirilor sau acces la conținutul e-mail-urilor. Deci polițiștii încearcă să reconstituie rețele sociale ale suspecților. Lumea se indignează, au fost campanii la nivel european cu milioane de semnături împotriva acestei directive, Curtea Constituțională din Germania a respins-o, la fel și cea din România. Eu înțeleg această indignare, e legitim să fim bănuitori față de stat, chiar cînd el încearcă să prevină un rău mai mare. Totuși, găsesc ironic că, dacă polițiștii încearcă să refacă post factum niște rețele sociale, sîntem atît de panicarzi, însă, în același timp, ne băgăm singuri în niște rețele de socializare online destul de transparente.

Înțelegi paradoxul? În afara Internetului sîntem ușor isterici, chiar atunci cînd lucrurile sînt serioase, cum e terorismul, dar pe Internet facem același lucru de bunăvoie, ne afișăm rețelele sociale. Un alt exemplu al aceluiași paradox: camerele de supraveghere de la Londra. Mărturisesc că nu m-au deranjat deloc, ba chiar îmi plăcea ideea că, în jungla urbană care au devenit orașele de azi, există locuri publice, multe în Londra, unde mă simt protejat pentru că alții se știu filmați. Și vorbim de spații publice. Înțeleg indignarea oamenilor și nenumăratele articole îngrijorate despre Big Brother-ul de la Londra (trebuie să recunoști că metafora asta s-a uzat, orice prostie devine azi "Big Brother"), e bine ca statul să se simtă mereu controlat de opinia publică. Pe de altă parte, această indignare devine paradoxală atunci cînd vezi cîte imagini și fotografii cu ei înșiși pun oamenii de bună voie pe Internet, (YouTube, Flickr, Facebook), ne arătăm singuri lumii, din sfera privată, tocmai cînd sîntem indignați că ne filmează statul, în sfera publică.

CV: Nu cred că e vorba de un paradox, dar cu siguranță există o asimetrie: mai multe studii arată că oamenii dau drumul mai ușor informațiilor personale în mediul online decît offline. Dar asimetria se păstrează și la alt nivel: dacă pe web alegem să ne expunem, prin reținerea datelor de trafic și prin supravegherea prin CCTV sîntem aleși, fără voia noastră (și pe web putem fi expuși fără voia noastră). Eu văd două categorii diferite în reținerea datelor de trafic, de conexiune, și supravegherea prin camere video. Limitările legii în prima categorie lasă impresia că totul e sub control. O problemă e tocmai aceasta: nimic nu e sub control, așa cum poliția poate avea acces la acele date (uneori cu scopuri pozitive), oricine altcineva priceput tehnologic poate avea acces. Ele sînt accesibile. O a doua problemă este cea a raționalității, în două sensuri: primul – e rezonabil ca o persoană să fie monitorizată fără nici un control direct asupra datelor, fără feedback? – și al doilea – e rațional să strîngi atîtea date în loc să te concentrezi pe suspecți? Chiar, de ce mai plătim de la buget atîtea servicii secrete cînd totul e transparent, nu mai există secret?

Politica de confidențialitate a RATB

În privința camerelor de supraveghere am două contra-argumente. Primul, de origine libertariană: statele care opun siguranța generală (a poporului, a națiunii) vieții private deschid calea totalitarismului. Nu poți opune privacy și security, libertatea înseamnă control al informației (fundamental pentru autonomie) și siguranță. Accentul pus pe una în defavoarea alteia duce la anularea ambelor. Discursul securitar (reinventat sub George W. Bush) induce panica, frica și suspiciunea, care destabilizează viața comună și spațiul public. Al doilea contra-argument e al Panoptikon-ului: extinderea supravegherii din mediile de risc (e.g. închisori) în spațiul social deschis îl transformă pe acesta în mediu de risc (în care agresiunea e așteptată, nu cooperarea). Sîntem toți reduși la același nivel de monitorizare, sîntem toți virtuali suspecți. Recunosc, fac parte din categoria celor pe care camerele de supraveghere îi intimidează. Există și categoria celor care se simt confortabil. Dar cît de confortabil să te simți cînd aceste dispozitive te expun unor necunoscuți care nu pot fi controlați, cînd nu doar statul controlează, ci mii de entități? De fiecare dată cînd urci într-o mașină RATB sau cobori la metrou ești dublu supravegheat: prin camere și prin portofelul electronic. Conjuncția acestor două tehnologii poate dezvălui despre tine mult mai mult decît vrei. Se pot face abuzuri nu neapărat de către instituție, cît de către vreun agent de securitate care începe să urmărească persoane cu scopuri inimaginabile nouă! Iar pe site-ul RATB nu aflăm nimic despre politica lor de confidențialitate, cu toate că manipulează foarte multe informații personale. Chiar nu am nici o încredere în RATB, nu sînt în stare să asigure transportul, de ce să mai vorbim de siguranța datelor?

Sînt de acord cu tine că metafora Big Brother s-a tocit în ultimul hal. Dar ea nu vine niciodată singură, ci la pachet cu metafora kafkiană a Procesului! Și dacă totul e plasat sub discursul antiterorismului nu facem decît să amplificăm răul pe care noi, occidentalii, ni l-am făcut singuri, lăsînd personaje dubioase ca Bush sau ca Putin să declare războaie antiteroriste doar pentru că politicile statelor lor au stîrnit valul antioccidental.

CG: Of, sînt atît de multe provocări la care aș vrea să răspund, începînd cu aceasta ultima, în care dubiosul Bush și Occidentul sînt de vină pentru terorism, altfel lumea era așa un loc pașnic, liniștit și cuminte pînă să o strice Occidentul, iar terorismul e doar un răspuns la niște politici proaste. Caz în care înțeleg că Obama ne va mîntui de problemă, doar e atît de simplu.

Însă nu e cazul să intrăm în amănunte, cred că cititorii și-au făcut o idee despre ce ne separă, despre opinia mea că paranoia antistat în domeniu este nejustificată și opinia ta că statul trebuie pus la colț și că orice supraveghere e proastă. Trec deci la o altă temă, de la date personale la viața pe Internet. Am întrebat cititorii Dilemei vechi de pe Facebook cîteva chestiuni la temă și unul dintre ei mi-a trimis un episod din South Park care mi s-a părut fantastic, episodul cu Facebook. În care un puștiulică ajunge să se bată cu propriul avatar și apare întrebarea: cine este mai puternic, omul real sau imaginea sa din Facebook?

CV: Obama e varză, l-a depășit Lady Gaga la număr de fani pe Facebook! Nu ne va mîntui nimeni de nimic. Nu susțineam că Bush sau Putin (aveam în minte ultimele atentate din metroul moscovit, împînzit de camere de supraveghere) sînt de vină pentru terorism, ci că politicile lor externe cu iz imperialist au amplificat aversiunea față de lumea noastră, aversiune a cărei istorie e foarte lungă. Ambii au folosit "amenințarea teroristă" (și) cu scopul de a restrînge autonomia cetățenilor SUA și ai Federației Ruse.

"You have 0 friends!" e un episod de colecție, indiscutabil. În acel episod există un copil care nu are nici un prieten online și e foarte trist. Și un altul care se luptă cu profilul său, cu persona sa. Aici se bat teorii cap în cap: unele susțin identitatea dintre persoană și reprezentarea sa online (prin avatar, prin fotografii personale, prin preferințe etc.), altele care nu pun semnul egalității, ci susțin că indivizii sînt o mulțime de "roluri", au identitate plurală. Înclin spre a doua: performăm o anumită identitate online, care se schimbă în timp, ca și părți din persoana noastră din lumea corporală, fizică. Dar nu sîntem identici eu, contul meu de Facebook și adresa mea de Yahoo!. Sînt părți ale persoanei mele, extensii în digital, nu mă pot echivala cu sau reduce la ele. Prin ele satisfac un rol social. În episodul acela e interesant de urmărit (Eric) Cartman, cel care face din Facebook platforma sa de comunicare și spectacol – are propriul videocast. Pe Cartman îl găsim în tot marketingul online, în toți vizionarii despre puterea rețelei și cît de important e să fim conectați, în toți cei care vor să scoată bani din web; Cartman nu are nici o limită între public și privat, de aceea ajunge la ultimul stadiu al autoexpunerii: Chatroulette.

Ajungem astfel la problema dezvăluirii: cît vrem să se știe despre noi, cît e rezonabil să considerăm act privat într-o rețea socială (căutăm limitele), cît control avem asupra acestor reprezentări cînd ele nu sînt puse la dispoziție de noi. Acestea intră sub umbrela numită de Jonathan Zittrain Privacy 2.0 sau sfera privată în mediul public. Umbrela mai poartă și alte nume: managementul identității (horribile dictu...) sau construcția reputației. Uneori se ajunge la cazuri-limită, cum a fost cel din 2008, cînd un tată musulman din Arabia Saudită și-a ucis fiica doar pentru că era pe Facebook. Un alt aspect al sferei private luat tale quale din mediul scris este cel al secretului corespondenței.

Cine și cum negociază sfera privată în rețea?

Nici provider-ul de Internet, nici statele sau alte entități nu trebuie să primească dreptul să inspecteze pachetele de informație care circulă în rețea. Din păcate, acest deziderat pare acum utopic. Dacă aș fi un liberal clasic, aș zice că autonomia persoanei e imposibilă fără privacy. Dacă aș fi un comunitarian aș accepta că privacy nu e un drept universal, ci o contingență care depinde de cultura politică a societăților date. Nici una dintre direcții nu spune totul: chiar și în rețea, autonomia personală e necesară, dar mai ales în rețea sfera privată se negociază continuu.

CG: Dar cum se negociază? Și între cine? Aici trebuie să adresez o nemulțumire de nepriceput. Cred că apare o discriminare practică serioasă între cei care se pricep la jucăriile astea de pe net și ceilalți. Există oameni, ca mine, care nu le au cu tehnica și care se văd mereu expuși intruziunii unora care se pricep. Cînd am aflat că există un program prin care cineva îmi poate monitoriza Yahoo Messenger am fost șocat, la fel cu spargerea parolelor de e-mail, din ce aud a devenit banal pentru cine se pricepe la partea tehnică. Deci, cum pot negocia eu, cum zici tu, sfera privată în mod real, cînd pe Facebook e atît de complicat să-mi aranjez opțunile de privacy, cînd pe Messenger pot fi verificat, pe e-mail pot fi violat, și nu de către stat, ci de către semeni care sînt mai pricepuți decît mine, și care nici măcar nu au impresia că fac vreun rău, se joacă. Am auzit cazuri de mici mizerabili care cred că se joacă, că doar este Internet, nu e nimic serios acolo, nu? Deci, cine și ce negociază?

CV: Nemulțumirea ta e justificată. La orice salt tehnologic apar cei care se pricep și cei care nu. Desigur, tehnologiile comunicării și informației sînt inteligibile și explicabile aproape oricui, ele se învață (acum există și probă de competențe digitale la Bac). Dar va rămîne întotdeauna o "fractură digitală" între experți și neofiți. Citeam de curînd despre faptul că în era digitală cunoașterea acestor tehnologii și aplicații e o obligație morală și socială. Profesorul Solcan, într-un articol, observa două etici pe care le poți urma: cea cuminte ("doar folosesc tehnologia, nu încerc s-o schimb") și cea meșterească (orice nou device, nouă mașină, e un spațiu de joacă și experiment, cu riscul erorilor, din care înveți). Cineva îți poate monitoriza Yahoo Messenger sau îți poate sparge adresa de corespondență electronică doar dacă sistemul pe care lucrezi e nesecurizat. Desigur, cei mai buni hackeri pot deschide orice secret din rețea, dar nu toți puștanii. Problema e adîncă: folosim sisteme lipsite de siguranță și control totale (sînt imposibil de realizat tehnic) pentru a permite dezvoltarea și inovația.

Generativitatea mediului online, de care scria Zittrain, e ca un pharmakon: poate fi otravă sau leac, venin sau remediu.

Designul tehnologiei web, prin natura sa, permite transferul de informație cu costuri zero, duplicarea etc. Dacă vrem o protecție totală a comunicării nu putem să o realizăm ușor online. Conectarea la Internet e voluntară, poate că trebuie să ne asumăm limitele acestui mediu. Dacă vrem siguranță totală, învățăm: criptăm canalul de comunicare, nu trimitem nimănui mesaje personale, surfăm online anonim (nu permitem nimănui să preia date despre noi), avem propriul server de e-mail și folosim multe proxy-uri prin care să ne "pierdem urma", nu facem tranzacții online. Se poate, dar pierdem avantajele mediului. E ca și cum ai trimite o scrisoare cu un avion invizibil, care se șterge singură după ce e citită. Nu e fezabil, dar e posibil. Fezabil e să folosim sisteme de operare rezistente atacurilor (e.g. distribuții de Linux), să avem servicii de comunicare securizate și criptate (în care compania își asumă riscul și plata daunelor) și să accesăm (fără a permite stocarea de cookies) doar website-uri "curate".

CG: Ei, uite, ești un reprezentant tipic al castei celor care știți cum e și cu ce se mănîncă tehnologia și nu ai nici un fel de empatie față de neofiți. Mărturisesc că sînt multe cuvinte în paragraful de mai sus pe care nu le înțeleg. Deci, eu mă plîng că, mai mult decît de stat, mi-e frică de indivizi care se pricep mai bine la violarea de privacy, iar tu zici ceva de genul: "Dragă Cristi, dacă nu vrei să riști nu ai decît să folosești proxy-uri și distribuții de Linux sau să nu mai folosești deloc Internetul". Foarte ajutător! Dar eu habar nu am ce e ăla proxy și nu am văzut în viața mea cum arată Linux, poate fi foarte bine o pisică în ceea ce mă privește, cam așa îi e numele. Adică știu că e o alternativă la Windows, dar nu l-aș recunoaște dacă l-aș vedea. Mai mult chiar, îmi susțin dreptul meu de a nu ști, de a considera povestea asta cu Internetul ca și motorul de la mașină, nu trebuie să știu cum e făcut ca să merg cu mașina, nu trebuie să știu Linux ca să folosesc Internetul. Consideră-mă mofturos, dar mai am multe de citit despre istoria Romei și viața e prea scurtă să învăț Linux și proxy, OK? În condițiile astea, Finlanda tocmai a dat o lege că accesul la Internet este un drept al cetățeanului. Înțeleg că aceasta este direcția: statul îmi va recunoaște mie, habarnistului patetic și atehnic Ghinea, dreptul la acces la net. Iar eu intru acolo și sînt vulnerabil în fața ălora care știu ce e ăla proxy. Știi ce concluzie trag de aici? Vreau legi. Legi dure, care să mă apere. Să văd băieți din ăia care sparg e-mail-ul în joacă la pușcărie. Să văd polițiști pe net care scot chitanțierul de amendă cînd primesc spam și tot așa. Vreau Internetul la fel de reglementat cum este și viața reală. Altfel, ce spui tu e ca și cum m-ai sfătui: poți să ieși pe stradă și dacă vine unul cu un bolid spre tine cu 200 km la oră, nu e nici o problemă, învață să sari repede și sus. Sau nu ieși pe stradă. Hai, aveți milă și de noi, voi ăștia cu proxy în buzunar.

CV: În ce mă privește, GNU/Linux chiar e o pisică (chiar dacă mascota lui e pinguinul Tux), care toarce frumos și apără casa de spiritele rele! Există multiple scenarii fezabile pentru tine, prin care să-ți aperi your privacy cu costuri de timp mici, cu o cunoaștere care se poate dobîndi în cîteva ore, cu instrumente gratuite. Internetul e compus dintr-o mulțime de comunități de cunoaștere: nu trebuie să știi de la început nimic, pentru că poți să afli de la ceilalți, apropiații tăi. Web-ul e un pharmakon tehnologic, veninul are aceeași rețetă cu leacul.

Scenariul complicat al mega/para/supra/criptării propus mai sus e nefezabil celor cărora comunitatea neo-luddită le face cu ochiul. Mașina cu aburi a învins luddiții secolului al XIX-lea. La fel va face și mașina electronică; nu te duce cu ei, Cristi! Există alte moduri, simple, de a te proteja. E ca-n viața sexuală: în funcție de vechimea și intensitatea relației folosești alte metode de protecție. Și protecția înseamnă altceva.

Totul e foarte simplu, mai ales că statul e de partea ta. El a hiper-reglementat Internetul. În primul rînd, toate legile offline se aplică și în online. Plus cele specifice pentru comunicarea electronică. Cum statul nu-ți poate garanta că vreun angajat mai zelos de-al Poștei nu va citi corespondența ta (dar te protejează în cazul în care o face, e un drept constituțional), la fel nu poate garanta că puștanul plătit de PSD nu o să-ți spargă e-mail-ul. Nu ești vulnerabil by default, ci apărat legal de stat: puștanul, odată descoperit, e un criminal informatic și-l vor trimite la Rahova. De la comerț electronic la date personale totul e reglementat. S-au dat deja amenzi pentru spam, situația e sub control. Dacă-i ceri statului să te apere fără să fii atacat, să facă Internetul un mediu 100% sigur, e ca și cum i-ai cere să-ți mute un polițist acasă. China a reușit. Și de ce să aștepți să fii atacat, cînd putem împreună, prin standarde și dialog (ca acesta), să facem improbabil atacul?

Nu accept determinismul tehnologic care susține că nu mai ai nici un drept de privacy, că privacy nu mai e o normă socială, că gata, sîntem toți conectați la tot, informația e fluxul care ne-a înghițit, Internetul e o memorie colectivă periculoasă. Prefer să cred, poate utopic, că partida încă se joacă, iar jucătorii sînt din ce în ce mai buni.

 



Published 2010-10-11


Original in Romanian
First published in Dilema veche

Contributed by Dilema veche
© Dilema veche
© Eurozine
 

Support Eurozine     click for more

If you appreciate Eurozine's work and would like to support our contribution to the establishment of a European public sphere, see information about making a donation.

Focal points     click for more

Russia in global dialogue

http://www.eurozine.com/comp/focalpoints/eurocrisis.html
In the two decades after the end of the Cold War, intellectual interaction between Russia and Europe has intensified. It has not, however, prompted a common conversation. The focal point "Russia in global dialogue" seeks to fuel debate on democracy, society and the legacy of empire. [more]

Ukraine in focus

http://www.eurozine.com/comp/focalpoints/publicsphere.html
Ten years after the Orange Revolution, Ukraine is in the throes of yet another major struggle. Eurozine provides commentary on events as they unfold and further articles from the archive providing background to the situation in today's Ukraine. [more]

The ends of democracy

http://www.eurozine.com/comp/focalpoints/democracy.html
At a time when the global pull of democracy has never been stronger, the crisis of democracy has become acute. Eurozine has collected articles that make the problems of democracy so tangible that one starts to wonder if it has a future at all, as well as those that return to the very basis of the principle of democracy. [more]

The EU: Broken or just broke?

http://www.eurozine.com/comp/focalpoints/eurocrisis.html
Brought on by the global economic recession, the eurocrisis has been exacerbated by serious faults built into the monetary union. Contributors discuss whether the EU is not only broke, but also broken -- and if so, whether Europe's leaders are up to the task of fixing it. [more]

Time to Talk     click for more

Time to Talk, a network of European Houses of Debate, has partnered up with Eurozine to launch an online platform. Here you can watch video highlights from all TTT events, anytime, anywhere.
Dessislava Gavrilova, Jo Glanville et al.
The role of literature houses in protecting the space for free expression

http://www.eurozine.com/timetotalk/european-literature-houses-meeting-2014/
This summer, Time to Talk partner Free Word, London hosted a debate on the role that literature houses play in preserving freedom of expression both in Europe and globally. Should everyone get a place on the podium? Also those representing the political extremes? [more]

Eurozine BLOG

On the Eurozine BLOG, editors and Eurozine contributors comment on current affairs and events. What's behind the headlines in the world of European intellectual journals?
Simon Garnett
Britain flouts the European Court of Justice

http://www.eurozine.com/blog/
The UK has passed legislation on data retention that flouts European concerns about privacy. The move demonstrates extraordinary arrogance not only towards the Court of Justice of the European Union but towards the principle of parliamentary deliberation in Britain, writes Simon Garnett. [more]

Vacancies at Eurozine     click for more

There are currently no positions available.

Editor's choice     click for more

William E Scheuerman
Civil disobedience for an age of total surveillance
The case of Edward Snowden

http://www.eurozine.com/articles/2014-04-18-scheuerman-en.html
Earlier civil disobedients hinted at our increasingly global condition. Snowden takes it as a given. But, writes William E. Scheuerman, in lieu of an independent global legal system in which Snowden could defend his legal claims, the Obama administration should treat him with clemency. [more]

Literature     click for more

Olga Tokarczuk
A finger pointing at the moon

http://www.eurozine.com/articles/2014-01-16-tokarczuk-en.html
Our language is our literary destiny, writes Olga Tokarczuk. And "minority" languages provide a special kind of sanctuary too, inaccessible to the rest of the world. But, there again, language is at its most powerful when it reaches beyond itself and starts to create an alternative world. [more]

Piotr Kiezun, Jaroslaw Kuisz
Literary perspectives special: Witold Gombrowicz

http://www.eurozine.com/articles/2013-08-16-kuisz-en.html
The recent publication of the private diary of Witold Gombrowicz provides unparalleled insight into the life of one of Poland's great twentieth-century novelists and dramatists. But this is not literature. Instead: here he is, completely naked. [more]

Literary perspectives
The re-transnationalization of literary criticism

http://www.eurozine.com/comp/literaryperspectives.html
Eurozine's series of essays aims to provide an overview of diverse literary landscapes in Europe. Covered so far: Croatia, Sweden, Austria, Estonia, Ukraine, Northern Ireland, Slovenia, the Netherlands and Hungary. [more]

Debate series     click for more

Europe talks to Europe

http://www.eurozine.com/comp/europetalkstoeurope.html
Nationalism in Belgium might be different from nationalism in Ukraine, but if we want to understand the current European crisis and how to overcome it we need to take both into account. The debate series "Europe talks to Europe" is an attempt to turn European intellectual debate into a two-way street. [more]

Conferences     click for more

Eurozine emerged from an informal network dating back to 1983. Since then, European cultural magazines have met annually in European cities to exchange ideas and experiences. Around 100 journals from almost every European country are now regularly involved in these meetings.
Law and Border. House Search in Fortress Europe
The 26th European Meeting of Cultural Journals
Conversano, 3-6 October 2014

http://www.eurozine.com/comp/conversano2014.html
Taking place in southern Italy, not far from Lampedusa, this year's Eurozine conference will address both EU refugee and immigration policies and intellectual partnerships across the Mediterranean. Confirmed speakers include Italian investigative journalist Fabrizio Gatti and Moroccan feminist and Nobel Peace Prize nominee Rita El Khayat. [more]

Multimedia     click for more

http://www.eurozine.com/comp/multimedia.html
Multimedia section including videos of past Eurozine conferences in Vilnius (2009) and Sibiu (2007). [more]


powered by publick.net