Latest Articles


24.10.2014
Agri Ismail

The pioneers of global gentrification

Does anyone feel genuinely at home in the age of global gentrification? Probably not, writes Agri Ismail, certainly not if the experience of the Kurdish diaspora is anything to go by. But so long as a Swedish song plays in an Irish pub in a chain hotel in Kurdistan, a sense of security remains. [ more ]

23.10.2014
Martha Nussbaum

Liberalism needs love

23.10.2014
Alain Finkielkraut

Damn security!

22.10.2014
Fréderic Neyrat

Critique of geo-constructivism

New Issues


24.10.2014

Wespennest | 167 (2014)

Norden
23.10.2014

Glänta | 2/2014

Migration #2
23.10.2014

Mittelweg 36 | 5/2014

Politische Tiere [Political animals]

Eurozine Review


15.10.2014
Eurozine Review

This revolutionary moment

"Index" looks into the future of journalism; "Transit" keeps alive the memory of the Maidan; in "Syn og Segn", climate optimist Kristin Halvorsen calls for a global price tag on pollution; "Kulturos barai" talks to urban ecologist Warren Karlenzig; "Rigas Laiks" congratulates Reykjavik's first anarchist mayor; "Merkur" discusses photography and the definition of artistic value; "La Revue nouvelle" braces itself for more European political deadlock; "Kritiikki" profiles Russian émigré author Sergei Dovlatov; and "Nova Istra" remembers the Croatian émigré poet Viktor Vida.

17.09.2014
Eurozine Review

Independence in an age of interdependence

03.09.2014
Eurozine Review

Was Crimea a preliminary exercise?

06.08.2014
Eurozine Review

What are you doing here?

23.07.2014
Eurozine Review

The world's echo system



http://www.eurozine.com/articles/2011-05-02-newsitem-en.html
http://mitpress.mit.edu/0262025248
http://www.eurozine.com/about/who-we-are/contact.html
http://www.eurozine.com/articles/2009-12-02-newsitem-en.html

My Eurozine


If you want to be kept up to date, you can subscribe to Eurozine's rss-newsfeed or our Newsletter.

Articles
Share |


Cum să fii un musulman veritabil


În Irlanda, șapte persoane sînt arestate pentru acuzația de a fi complotat pentru a-l ucide pe caricaturistul suedez Lars Vilks, care l-a desenat pe profetul Mahomed cu corp de cîine în ziarul Nerikes Allehanda. În Aarhus, un somalez încearcă să-l atace pe Kurt Westergaard, cel mai controversat dintre caricaturiștii ziarului danez Jyllands Posten. La Londra, Faisal Yamani, un avocat saudit, amenință să folosească legile britanice, foarte drastice referitoare la calomnie, pentru a da în judecată zece ziare daneze care au publicat caricaturile, în numele tuturor celor 95.000 de "urmași ai lui Mahomed". Libertatea de exprimare este un drept fundamental al omului și o doctrină centrală a democrației. Chiar este?

La cinci ani de la publicarea celebrelor caricaturi ale lui Mahomed de către ziarul Jyllands Posten urmările se simt încă. Și nu doar de către caricaturiști. Amenințările și violența care continuă să însoțească publicarea lor dau frisoane scriitorilor, editorilor, proprietarilor de galerii și regizorilor de teatru. Acum doi ani, marea editură americană Random House a renunțat la publicarea cărții The Jewel of Medina ("Bijuteria din Medina"), o poveste romantică despre Aisha, soția cea mai tînără a profetului Mahomed, de teamă că ar putea fi ofensatoare. Anul trecut, Yale University Press a publicat volumul Caricaturile care au șocat lumea, un studiu academic scris de Jytte Klausen, dar, spre dezgustul autoarei, a refuzat să publice măcar una dintre caricaturi. Index on Censorship a publicat un interviu cu Klausen despre decizia celor de la Yale, dar și ei au refuzat să arate vreo caricatură.

Cartoon controversy


Free speech is a fundamental human right and a central tenet of democracy. Or is it? Reactions to the Danish cartoon controversy reveal strong divergences about what the right to free speech entails. [ more ]
"Ca să fiu sincer, te gîndești de două ori în astfel de cazuri", spune Ramin Gray, director la Teatrul Regal din Londra, întrebat fiind dacă ar pune în scenă o piesă critică la adresa islamului. "Ar trebui să iei în considerare doar meritele sale individuale, dar, avînd în vedere vremurile în care trăim, este foarte greu. Ți-ai face griji că, în cazul în care ar provoca ofensă, teatrul va fi îngropat într-un val de controverse. Te face să umbli cu mănuși". În iunie 2007, teatrul a anulat o nouă adaptare a piesei Lysistrata de Aristofan, care se petrecea în raiul musulman, de teama de a nu jigni. Un alt teatru londonez, Barbican, a tăiat bucăți din producția sa Tamburlaine The Great, din același motiv, în timp ce, în 2006, Opera Germană din Berlin a anulat o producție a piesei Idomeneo de Mozart din cauza descrierii lui Mahomed. Acum trei ani, Gemeentemuseum din Haga a renunțat la o expoziție de fotografii ale artistei iraniene Sooreh Hera, care prezenta homosexuali purtînd măști cu Mahomed. "Anumite persoane ar putea să le perceapă ca ofensatoare", a declarat directorul muzeului Wim van Krimpen. De Volkskrant, un ziar de stînga olandez, a lăudat muzeul pentru "marele profesionalism" de care a dat dovadă. Hera a primit amenințări cu moartea. Tim Marlow de la galeria de artă White Cube din Londra spune că autocenzura artiștilor și muzeelor este acum o practică comună, deși "foarte puțini oameni o admit în mod explicit".

Chiar există conflictul între civilizații?

Pentru mulți, toate acestea sugerează un conflict între valorile islamului și cele ale Occidentului. În controversata sa carte Reflections on the Revolution in Europe, publicată anul trecut, scriitorul american Christopher Caldwell susține că migrația musulmanilor în Europa seamănă cu o formă de colonizare. "De la sosirea lor în urmă cu o jumătate de secol", observă Caldwell, "islamul a schimbat sau a solicitat schimbarea multora din bunele obiceiuri, idei și instituții europene cu care a intrat în contact". Islamul "nu ajută la înflorirea sau la validarea culturii europene, ci o înlocuiește".

Această idee a "ciocnirii civilizațiilor" a fost lansată acum douăzeci de ani, cînd cu scandalul Salman Rushdie, de către istoricul Bernard Lewis și popularizată apoi de Samuel Huntington. Astăzi a devenit o banalitate. Cu toate că susține teza ciocnirii civilizațiilor, Caldwell o și critică pentru incoerențele sale. "Ceea ce europenii seculari numesc islam", subliniază el, "este un set de valori pe care Dante și Erasmus le-ar recunoaște ca fiind ale lor. Pe de altă parte, drepturile seculare, moderne, care constituie acum "esența valorilor europene" i-ar lăsa mască pe Dante și Erasmus".

Cu alte cuvinte, ceea ce considerăm acum "valori occidentale" – drepturile individuale, secularism, libertatea de exprimare – sînt valori moderne, diferite de cele ce au animat societățile europene în trecut. Și nu doar europenii medievali ar respinge valorile contemporane europene, de fapt, mulți dintre europenii contemporani fac asta. Scriitoarea britanică Melanie Phillips este ostilă față de ceea ce ea consideră a fi "acapararea Vestului de către islamici", însoțită de "deriva sinucigașă" care vine odată cu acceptarea imigrației musulmane. Totuși, Phillips arată simpatie față de respingerea de către islamiști a umanismului secular, care, consideră ea, a creat "o cultură greșită moral a satisfacției imediate, cu familii dezintegrate, copii sălbatici și violență, mizerie și vulgaritate pe străzi". "Musulmanii au ajuns la concluzia că societatea cu care ar trebui să se identifice este o hazna morală", susține Phillips. "Nu este de mirare, prin urmare, că au respins-o." Caldwell consideră și el că, deși confruntarea actuală a Occidentului cu islamul poate fi "dureroasă și violentă", a fost și "o infuzie de oxigen în viața intelectuală monotonă, plicticoasă și materialistă a Vestului", pentru care trebuie să ne exprimăm "recunoștința".

Cu alte cuvinte, nu există un set unic de valori europene care transcend istoria și se află în opoziție primară cu valorile islamice. Acele valori împotriva cărora islamiștii radicali se raliază – valorile umanismului secular – sînt valorile care dezgustă și pe unii din cei mai mari critici ai Islamului.

Ce înseamnă "valori islamice"?

Dacă nu există "valori europene" care transcend timpul, același lucru este valabil și pentru "valorile islamice". Islamul, ca toate religiile, cuprinde atît un set de credințe cît și un complex de instituții sociale, tradiții și culturi, care leagă oamenii într-o relație specială cu concepția specială de sacru. De-a lungul secolelor, aceste instituții și culturi au transformat citirea Coranului și practica islamului. Religiile, ca toate formele sociale, nu pot rămîne neschimbate. Islamul de azi nu mai poate fi ca islamul secolului al VII-lea, după cum Mecca de astăzi nu poate arăta ca orașul din timpul lui Mahomed.

Islamul a fost transformat nu doar de timp, ci și de spațiu. S-a răspîndit de la coasta Atlanticului la Arhipelagul Indonezian printre popoare care au inserat în Coran multe dintre vechile religii și practici sociale. "Întrebarea-cheie", subliniază sociologul francez Olivier Roy, "nu este ceea ce spune Coranul de fapt, ci ceea musulmanii susțin că spune Coranul. Iar musulmanii se contrazic mereu asupra a ceea ce spune Coranul și, în același timp, toți subliniază că acesta este lipsit de ambiguitate și foarte clar".

Chiar și o tradiție în aparență profund stabilă și imuabilă ca cea care stă la baza controversei caricaturilor daneze – interdicția privind reprezentarea în imagini a profetului Mahomed – nu este, în realitate, nici profund stabilită, nici imuabilă. Islamul nu a interzis dintotdeauna reprezentarea profetului, de fapt pînă relativ recent era ceva banal să-l portretizezi. Interdicția a apărut doar în secolul al XVII-lea. Chiar și în ultimii 400 de ani, unele tradiții islamice, mai ales șiite, au acceptat reprezentarea în imagini a lui Mahomed. Biblioteca Universității din Edinburgh, în Scoția, Biblioteca Națională din Paris, Muzeul Metropolitan de Artă din New York și Muzeul Palatului Topkapi din Istanbul, toate conțin zeci de manuscrise persane, otomane și afgane ilustrîndu-l pe profet. Fața lui poate fi văzută pictată în multe moschei – inclusiv în Iran.

Chiar și astăzi, puțini musulmani au o problemă în a vedea fața profetului. La scurt timp după ce Jyllands Posten a publicat caricaturile, ziarul egiptean Al Fagr le-a preluat. Acestea au fost însoțite de un comentariu critic, dar Al Fagr nu a considerat necesar să elimine fața lui Mahomed și nu s-a confruntat cu oprobriul public pentru că nu a făcut-o.

Deci, dacă nu există nici o interdicție universală față de reprezentarea lui Mahomed, de ce au fost musulmanii universal ultragiați de caricaturi? Nu au fost. Iar cei care au fost erau mînați de zel politic, mai degrabă decît de fervoare religioasă.

Publicarea caricaturilor în septembrie 2005 nu a provocat nici o reacție imediată, nici măcar în Danemarca. Numai atunci cînd unii jurnaliști, dezamăgiți de lipsa de controverse, au contactat o serie de imami pentru a le consemna reacția, islamiștii au remarcat oportunitatea oferită nu de către caricaturi în sine, cît mai ales de către sensibilitatea societății daneze față de publicarea lor.

Printre primii contactați s-a aflat controversatul cleric Ahmed Abu Laban, un om care își declară în mod deschis sprijinul pentru Osama bin Laden și atacurile de la 11 septembrie. El a profitat imediat de prilejul de a se transforma într-un purtător de cuvînt pentru musulmanii din Danemarca. Dar la început i-a fost greu să provoace o revoltă serioasă în Danemarca sau în străinătate. A fost nevoie de mai mult de patru luni de campanie isterică și presiuni diplomatice din partea diplomaților saudiți pentru a crea o controversă majoră. La sfîrșitul lunii ianuarie 2006, Arabia Saudită l-a rechemat pe ambasadorul din Danemarca și a lansat un boicot asupra produselor daneze. Drept răspuns, o serie de ziare europene au republicat caricaturile în semn de "solidaritate" cu Jyllands Posten. Abia acum problema a devenit mai mult decît o zăpăceală diplomatică minoră. Au avut loc demonstrații și violențe în India, Pakistan, Indonezia, Egipt, Libia, Siria, Iran, Nigeria, Palestina, Afganistan. Ambasadele daneze la Damasc, Beirut și Teheran au fost incendiate. Dar aceste proteste, după cum a observat Jytte Klausen, "nu au fost generate de caricaturi, ci sînt parte a unor conflicte existente în zone deja fierbinți" – cum ar fi nordul Nigeriei, unde există un război civil între musulmani și creștini. Incidentele respective, arată Klausen, au fost în mod "eronat" reprezentate de presă ca expresie a violenței spontane a musulmanilor "confruntați cu pozele infame". "Nu este cazul" – insistă ea. Mai degrabă "aceste imagini au fost exploatate de către grupuri politice în conflicte pre-existente referitoare la islam".

Dar de ce l-au contactat jurnaliștii pe Abu Laban? Presa daneză l-a descris ca fiind un lider "spiritual". Era, de fapt, un inginer mecanic ca profesie și un islamist ca vocație. Societatea Islamică din Danemarca, înființată de el, avea legături strînse cu Frăția Musulmană, dar nu se bucura de susținere printre musulmanii danezi. Dintr-o populație de 180.000 de musulmani danezi, mai puțin de o mie au participat vreodată la rugăciunile de vineri ale Societății.

Abu Laban era cunoscut pentru susținerea infamă acordată atacului asupra Turnurilor gemene. Dintr-un punct de vedere strict jurnalistic, nu era lipsit de sens să obții un comentariu de la cineva atît de controversat. Dar același lucru era valabil și din punct de vedere politic. Liberalii occidentali au ajuns să creadă că cei ca Abu Laban reprezintă vocea adevărată, autentică, a islamului. Parlamentarul danez Naser Khader își amintește o conversație cu Toger Seidenfaden, editor al Politiken, un ziar de stînga foarte critic față de caricaturi. "El mi-a spus că acele caricaturi i-au insultat pe musulmani", își amintește Khader. "I-am spus că eu nu am fost insultat, dar mi-a replicat: 'Tu nu ești un musulman veritabil'".

Cu alte cuvinte, pentru liberalii de stînga a fi un musulman veritabil înseamnă a fi ofensat de caricaturi. Odată ce ai definit așa autenticitatea musulmană, atunci numai figuri ca Abu Laban pot reprezenta adevărata voce a musulmanilor. Caricaturile daneze, cum a observat Jytte Klausen, "au devenit nu doar un instrument pentru extremiști, dar au creat și o adevărată telenovelă în Occident despre ceea ce musulmanii 'fac' în legătură cu ele".

Sau, cum spune Naser Khader, "cel mai ofensator este că jurnaliștii și politicienii cred că fundamentaliștii sînt musulmanii veritabili". Miturile despre caricaturile daneze – anume că toți musulmanii au fost vexați de desene și că acesta a fost un conflict teologic – tot persistă și îl transformă pe Abu Laban în vocea autorizată a islamului. Și asta pentru că opiniile lui Abu Laban reconfirmă chiar miturile despre caricaturi.

Aceeași poveste ca la Rushdie

Vedem cum se repetă în detaliu scandalul Salman Rushdie. La mai bine de douăzeci de ani de la emiterea celebrei fatwa de condamnare la moarte a scriitorului, am ajuns să acceptăm ca pe o certitudine ideea că acel scandal mondial a fost provocat de blasfemiile cuprinse în Versetele satanice, carte pe care musulmanii o consideră profund ofensatoare. Nu este adevărat.

Versetele satanice a fost publicată în septembrie 1988. În următoarele cinci luni, majoritatea musulmanilor a ignorat cartea, pînă cînd ayatolahul Khomeini a emis fatwa, de ziua Sfîntului Valentin din 1989. Inițial, campania împotriva cărții s-a limitat la subcontinentul indian și Marea Britanie. În afară de implicarea oficială a Arabiei Saudite, entuziasmul pentru campanie în lumea arabă și Turcia a fost limitat, la fel printre comunitățile musulmane din Franța sau Germania. Cînd Arabia Saudită a încercat să provoace interzicerea globală a cărții, puține țări au răspuns, cu excepția celor cu importante comunități provenite din subcontinentul indian, ca Malaezia și Africa de Sud. Chiar și în Iran cartea era accesibilă și a fost recenzată în multe publicații. La fel ca în situația caricaturilor daneze, politica a fost cea care a transformat Versetele satanice într-un eveniment istoric global, nu religia. Romanul a făcut vîlvă în India pentru că Jamaat-e-Islami, un grup islamist pe care Rushdie îl atacase în precedentul său roman, a încercat să folosească volumul în campania electorală.

Din India, campania anti-Rushdie a migrat în Marea Britanie, unde Jamaat avea o rețea de organizații finanțate de Guvernul saudit. Încă din anii '70, saudiții au folosit banii din petrol pentru a finanța organizații și moschei în toată lumea, pentru a-și întări poziția de campion al întregii comunități musulmane. Apoi a venit revoluția islamică din Iran. Teheranul a devenit capitala radicalismului musulman, iar ayatolahul liderul său spiritual, provocînd Riadul. Versetele satanice au devenit o armă în conflictul dintre saudiți și iranieni. Riadul a făcut primele mișcări, fatwa a fost doar o încercare a Teheranului de a relua inițiativa.

Afacerea Rushdie a fost un moment de cotitură. Controversa a fost atunci una în primul rînd politică, nu religioasă. Dar acceptînd miturile că scandalul era religios și toți musulmanii fuseseră ofensați, mulți liberali au ajuns la concluzia că, în lumea post-Rushdie, islamiștii erau vocea adevărată a islamului și că într-o societatea pluralistă armonia socială cere restrîngerea libertății de exprimare.

"Autocenzura" spunea filozoful musulman britanic Shabbir Akhtar, la apogeul afacerii Rushdie, "este o cerere legitimă într-o lume cu convingeri variate și puternice. Ceea ce spune Rushdie despre islam nu este doar problema sa. Este o problemă colectivă, și nu doar a musulmanilor". Liberalii occidentali au ajuns să fie tot mai mult de acord cu această idee. Indiferent de ce este corect sau nu în principiu, spun ei, în practică trebuie să menajăm sensibilitățile culturale și religioase pentru că ele sînt resimțite puternic la nivelul comunităților. Trăim într-o lume, spune această linie de argumentație, în care există conflicte profunde între culturi care se sprijină pe valori diferite și, indiferent de opinia noastră, acestea sînt valide în contextul lor specific. Pentru ca aceste societăți diverse să funcționeze, trebuie să arătăm respect pentru ceilalți, pentru cultura și opiniile lor. Justiția socială cere nu doar ca indivizii să fie tratați drept egali, dar și culturile lor să primească respect și recunoaștere în mod egal. Aceasta este filozofia multiculturalismului. Iar în lumea multiculturală a evita să rănești sensibilitățile culturale a ajuns să fie mai important decît dreptul la libertatea de expresie, văzut ca ceva abstract. În lumea post-Rushdie, liberalii au internalizat fatwa. Consecința este că liberalii au ajuns să susțină cele mai reacționare personaje din comunitățile musulmane. Criticii lui Rushdie nu au un drept superior față de Rushdie însuși de a vorbi în numele comunității musulmane. Și criticii, și scriitorul reprezintă curente diferite de gîndire, prezente în rîndul comunității musulmane. La fel cu Naser Khader și Abu Laban. Rushdie este vocea sentimentului radical și secular, care era foarte prezent în anii '80. Criticii săi reprezintă curentele conservatoare. Campania lor împotriva Versetelor satanice nu a fost o încercare de a-i apăra pe musulmani față de bigoții anti-musulmani, ci mai degrabă o tentativă de a-și proteja pozițiile privilegiate în comunitate în fața atacurilor criticilor radicali și de a păstra dreptul de a vorbi doar ei în numele comunității. Și au reușit, măcar în parte și pentru că liberalii seculari din Occident i-au acceptat pe ei ca fiind vocea "autentică" a comunității musulmane.

Comitetul Britanic de Acțiune pentru Probleme Islamice (UKACIA), principala organizație din spatele campaniei anti-Rushdie în Regat, a fost format în cea mai mare parte din organizații islamice radicale. Aceste organizații au format nucleul a ceea ce a devenit apoi Consiliul Musulman Britanic, care a fost repede acceptat de politicieni și jurnaliști ca vocea islamului britanic. "Covîrșitoarea majoritate a organizațiilor cu care se consultă Guvernul britanic", spune sociologul și expertul în extremism religios Chetan Bhatt, "sînt sub influența sau controlul Jamaat-e-Islami și Frăția Musulmană. Agenda lor este strict bazată pe radicalism și nu reprezintă pe majoritatea musulmanilor din această țară".

Și exact așa este. Sondajele au tot arătat că doar 5% dintre musulmanii britanici se simt reprezentați de Consiliul Musulman. Dar sprijinul oficial oferit unor asemenea grupuri în epoca post-Rushdie a distorsionat percepțiile asupra musulmanilor și, într-o anumită măsură, chiar și percepțiile musulmanilor despre ei înșiși. Și nu doar în Marea Britanie. Naser Khader spune că ceva similar se întîmplă și în Danemarca: "La doar cîteva luni după scandalul caricaturilor, prim-ministrul l-a invitat pe Abu Laban la o conferință despre terorism. Eu și alții ca mine am zis "el nu reprezintă decît un grup limitat de oameni". Dar nimeni nu a ascultat. Guvernul a crezut că, dacă discută cu cineva care arată ca un musulman, atunci discută cu musulmanii veritabili. Eu nu arăt cum cred ei că ar trebui să arate un musulman – nu port barbă, mă îmbrac la costum, beau alcool – deci nu sînt, de fapt, musulman. Dar majoritatea musulmanilor din Danemarca arată mai degrabă ca mine decît ca Abu Laban". În adolescența mea, în anii '80, a fi "radical" în context musulman însemna să fii secularist militant, cineva care se lupta și cu rasismul majorității, dar și cu puterea moscheilor. Cineva ca mine. Azi înseamnă exact opusul – un "radical" este acum fundamentalist religios. De unde această schimbare? Pe de o parte, din cauza nemulțumirii față de secularismul de stînga și, de cealaltă parte, din cauza instituționalizării politicilor multiculturale.

Deziluziile create de politicile seculariste, dezintegrarea stîngii, abandonarea de către stînga a universalismului în favoarea particularismului etnic i-a făcut pe mulți tineri cu origini asiatice să se îndrepte spre islamism ca formă alternativă de gîndire a lumii. În același timp, creșterea multiculturalismului și a politicilor identitare a creat societăți mai tribalizate și a erodat aspirațiile spre valori universal valabile. În interiorul comunităților musulmane, aceste tendințe au subminat forțele progresiste și au întărit pozițiile bigoților religioși. Musulmanii seculari au ajuns să fie văzuți ca trădători ai culturii lor, în vreme ce Islamul radical a ajuns nu doar acceptabil, dar, pentru mulți, mai autentic. Cum tradiția străveche a fost marginalizată, tinerii musulmani nemulțumiți nu au putut decît să se regăsească în islamismul militant.

Multiculturalismul liberal nu a creat islamul radical, dar i-a creat un spațiu în societățile occidentale, spațiu care anterior nu exista. De asemenea, a furnizat legitimitate morală argumentelor islamiste. De fiecare dată cînd un politician denunță o lucrare de artă ca fiind "ofensatoare", de fiecare dată cînd un ziar își cere scuze pentru a fi cauzat vreo ofensă, de fiecare dată cînd un jurnalist îi spune cuiva ca Naser Khader că el nu este un musulman "veritabil" argumentele morale ale islamiștilor ies întărite. Vor exista mereu extremiști care vor încerca să asasineze caricaturiști sau să pună bombe la redacțiile ziarelor. Nu prea se poate face nimic în legătură cu asta. Dar ceva putem totuși să facem, anume să refuzăm să creăm o cultură care încurajează astfel de oameni prin acceptarea vocii lor ca pe ceva legitim.

 



Published 2010-07-28


Original in English
Translation by Cristian Ghinea
First published in Dilema veche 332 (2010) (Romanian version)

Contributed by Dilema veche
© Kenan Malik
© Eurozine
 

Support Eurozine     click for more

If you appreciate Eurozine's work and would like to support our contribution to the establishment of a European public sphere, see information about making a donation.

Focal points     click for more

Russia in global dialogue

http://www.eurozine.com/comp/focalpoints/eurocrisis.html
In the two decades after the end of the Cold War, intellectual interaction between Russia and Europe has intensified. It has not, however, prompted a common conversation. The focal point "Russia in global dialogue" seeks to fuel debate on democracy, society and the legacy of empire. [more]

Ukraine in focus

http://www.eurozine.com/comp/focalpoints/publicsphere.html
Ten years after the Orange Revolution, Ukraine is in the throes of yet another major struggle. Eurozine provides commentary on events as they unfold and further articles from the archive providing background to the situation in today's Ukraine. [more]

The ends of democracy

http://www.eurozine.com/comp/focalpoints/democracy.html
At a time when the global pull of democracy has never been stronger, the crisis of democracy has become acute. Eurozine has collected articles that make the problems of democracy so tangible that one starts to wonder if it has a future at all, as well as those that return to the very basis of the principle of democracy. [more]

The EU: Broken or just broke?

http://www.eurozine.com/comp/focalpoints/eurocrisis.html
Brought on by the global economic recession, the eurocrisis has been exacerbated by serious faults built into the monetary union. Contributors discuss whether the EU is not only broke, but also broken -- and if so, whether Europe's leaders are up to the task of fixing it. [more]

Time to Talk     click for more

Time to Talk, a network of European Houses of Debate, has partnered up with Eurozine to launch an online platform. Here you can watch video highlights from all TTT events, anytime, anywhere.
Dessislava Gavrilova, Jo Glanville et al.
The role of literature houses in protecting the space for free expression

http://www.eurozine.com/timetotalk/european-literature-houses-meeting-2014/
This summer, Time to Talk partner Free Word, London hosted a debate on the role that literature houses play in preserving freedom of expression both in Europe and globally. Should everyone get a place on the podium? Also those representing the political extremes? [more]

Eurozine BLOG

On the Eurozine BLOG, editors and Eurozine contributors comment on current affairs and events. What's behind the headlines in the world of European intellectual journals?
Ben Tendler
Cultures of the Anthropocene

http://www.eurozine.com/blog/
Though the Anthropocene has yet to be officially ratified as a new geological epoch, reflections on cultures of the Anthropocene can hardly be considered premature, writes Ben Tendler. A roundup of recent contributions to the public debate that seek to overcome departmental thinking. [more]

Vacancies at Eurozine     click for more

There are currently no positions available.

Editor's choice     click for more

William E Scheuerman
Civil disobedience for an age of total surveillance
The case of Edward Snowden

http://www.eurozine.com/articles/2014-04-18-scheuerman-en.html
Earlier civil disobedients hinted at our increasingly global condition. Snowden takes it as a given. But, writes William E. Scheuerman, in lieu of an independent global legal system in which Snowden could defend his legal claims, the Obama administration should treat him with clemency. [more]

Literature     click for more

Olga Tokarczuk
A finger pointing at the moon

http://www.eurozine.com/articles/2014-01-16-tokarczuk-en.html
Our language is our literary destiny, writes Olga Tokarczuk. And "minority" languages provide a special kind of sanctuary too, inaccessible to the rest of the world. But, there again, language is at its most powerful when it reaches beyond itself and starts to create an alternative world. [more]

Piotr Kiezun, Jaroslaw Kuisz
Literary perspectives special: Witold Gombrowicz

http://www.eurozine.com/articles/2013-08-16-kuisz-en.html
The recent publication of the private diary of Witold Gombrowicz provides unparalleled insight into the life of one of Poland's great twentieth-century novelists and dramatists. But this is not literature. Instead: here he is, completely naked. [more]

Literary perspectives
The re-transnationalization of literary criticism

http://www.eurozine.com/comp/literaryperspectives.html
Eurozine's series of essays aims to provide an overview of diverse literary landscapes in Europe. Covered so far: Croatia, Sweden, Austria, Estonia, Ukraine, Northern Ireland, Slovenia, the Netherlands and Hungary. [more]

Debate series     click for more

Europe talks to Europe

http://www.eurozine.com/comp/europetalkstoeurope.html
Nationalism in Belgium might be different from nationalism in Ukraine, but if we want to understand the current European crisis and how to overcome it we need to take both into account. The debate series "Europe talks to Europe" is an attempt to turn European intellectual debate into a two-way street. [more]

Conferences     click for more

Eurozine emerged from an informal network dating back to 1983. Since then, European cultural magazines have met annually in European cities to exchange ideas and experiences. Around 100 journals from almost every European country are now regularly involved in these meetings.
Law and Border. House Search in Fortress Europe
The 26th European Meeting of Cultural Journals
Conversano, 3-6 October 2014

http://www.eurozine.com/comp/conversano2014.html
Eurozine's 2014 conference in southern Italy, not far from Lampedusa, addressed both EU refugee and immigration policies and intellectual partnerships across the Mediterranean. Speakers included Italian investigative journalist Fabrizio Gatti and Moroccan feminist and Nobel Peace Prize nominee Rita El Khayat. [more]

Multimedia     click for more

http://www.eurozine.com/comp/multimedia.html
Multimedia section including videos of past Eurozine conferences in Vilnius (2009) and Sibiu (2007). [more]


powered by publick.net