Feed
donate 
Ironiile tragice ale terorii lui Breivik
Cu trei săptămîni în urmă, Londra comemora șase ani de la atentatele sinucigașe cu bombă din 7 iulie 2005. Oslo va avea acum, an de an, propria lui zi de tragică comemorare. Chiar și pentru cei care au supraviețuit evenimentelor din 7 iulie – ca să nu mai vorbim de celelalte, nenumărate, atentate cu bombă, de la IRA la neo-naziști, cărora Londra le-a fost martoră în ultimele decenii –, ceva din dezlănțuirea ucigașă din Oslo și Utoya a lui Anders Behring Breivik șoca încă, visceral: lipsa totală de sens a masacrului, combinată cu brutalitatea asasinatului cu sînge rece.
Era, poate, inevitabil ca atacul lui Breivik să fie descris, inițial, ca un complot islamist. Pentru unii, care nu doresc să privească mai departe, orice formă de terorism poartă marca "musulman". Dar ironia nu e doar că ura lui Breivik față de islam a condus la o oroare pe care mulți au considerat-o islamică, ci și că, totodată, nimic nu seamănă mai mult cu mentalitatea lui Breivik decît cea a unui islamist jihadist.
Jihadiștii se consideră soldați politici care aduc teroare în Occident, ca răspuns la intervenția Occidentului în țările musulmane. Breivik crede că poartă un război împotriva preluării musulmane a Europei creștine. Cu toții folosesc limbajul "ciocnirii civilizațiilor" pentru a-și justifica atrocitățile. Într-un anumit sens, acțiunile lor sînt conduse de ideologiile lor pervertite. Dar aceste acțiuni politice nu se încadrează, în nici unul dintre cazuri, într-o direcție tradițională. Ceea ce-i unește pe Breivik și pe jihadiști e, mai degrabă, caracterul arbitrar și nihilist al violenței acestora, care, în pofida retoricii lor, nu e angajată în nici o cauză politică.
Cînd, anul trecut, Taimour Abdulwahab al-Abdaly a vrut să declanșeze un măcel pe străzile Stockholm-ului, încercînd să se arunce în aer în mijlocul unei mulțimi care făcea cumpărături de Crăciun, am scris în publicația suedeză Expressen că "prima lecție este necesitatea respingerii categorice a închipuirii potrivit căreia atentatul cu bombă a fost o reacție, fie și distorsionată, la perceperea unei nedreptăți politice". Atentatul "nu a fost în mai mare măsură o reacție la nemulțumirile (reale sau percepute) ale musulmanilor, decît a fost explozia din Oklahoma City, în America anului 1995, o reacție la perceperea neajunsurilor guvernului SUA". Al-Abdaly, remarcam, "a părut să fie condus nu atît de furie politică, cît de ură față de întreaga lume din jurul său și de o profundă indiferență la consecințele acțiunilor sale. Oricît de mult am extinde conceptul de "politic", rămîne imposibil de imaginat că planul asasinării a zeci de cumpărători de Crăciun ar putea fi vreun fel de reacție politică".
Asta a fost valabil pentru oricare dintre atentatele cu bombă islamiste. A fost valabil și pentru nenorocirea din Oklahoma City. Și este valabil și pentru masacrul de la Utoya.
Terror in Norway
More articles on the terror attacks in Norway and their aftermath.
Jens Stoltenberg
But the foundations stand firm
Kenan Malik
The last Crusade
Űyvind Strűmmen
Caught in the web
Ola Larsmo
The words that kill
Jonas Bals
The Rose Revolution
Cathrine Sandnes
Flower power
Kenan Malik
The tragic ironies of Breivik's terror
Knut Olav Ćmćs
More debate, not less
Remi Nilsen
The literal metaphors of a terrorist
Prableen Kaur
Hell on Utűya
De aici rezultă ironia atacului lui Breivik asupra multiculturalismului. În ultimii ani, multiculturalismul a ajuns să aibă două semnificații între care se face prea rar distincție. El se referă la o societate diversificată datorită imigrației în masă. Dar se referă și la strategiile politice necesare gestionării unei astfel de diversități. Problema acestor politici este că subminează, prin încadrarea oamenilor în forme etnice și culturale fixe, o bună parte din ceea ce este valoros la diversitate, și prejudiciază ideea unei cetățenii comune.
Sînt de multă vreme un susținător al diversității, dar un critic al multiculturalismului. Breivik, pe de altă parte, se opune diversității tocmai fiindcă vrea să încadreze oamenii în forme culturale fixe. Ironia este că, în ciuda urii sale față de multiculturalism, credința lui Breivik în "ciocnirea civilizațiilor" se bazează pe noțiuni de diversitate și de identitate culturală nu atît de diferite de cele care animă multe dintre politicile multiculturale. El se aseamănă și în această privință cu islamiștii jihadiști.
Poate că cea mai importantă similitudine dintre Breivik și jihadiști este că ambii disprețuiesc ideea unei societăți deschise, liberale, întemeiate pe dezbatere, dialog și pe impactul diverselor valori și credințe, dispuse să se schimbe. De aceea, e important să nu ascultăm corul tot mai răsunător al vocilor potrivit cărora lecția fundamentală a actului terorist al lui Breivik este că Norvegia a devenit prea deschisă, prea liberală și prea tolerantă, o țară cu o securitate prea laxă, prea nepregătită pentru a înfrunta astfel de orori. În ultimii zece ani, reacția la jihadismul islamic din Marea Britanie, din America și din alte părți a fost modelată de o senzație de frică și de panică, care a înlesnit autorităților sporirea gradului de supraveghere, extinderea puterii polițienești și îngrădirea libertății de expresie. Combaterea terorismului a dus la monstruozități de genul Guantanamo Bay, la "extraordinary rendition" (extrădare excepțională) și la tortură. Călcînd astfel în picioare libertățile fundamentale, liderii occidentali au îndeplinit, de fapt, munca teroriștilor, în locul lor.
Nu trebuie permis ca același lucru să se întîmple ca replică la ceea ce a făcut Breivik. La fel cum Dreapta a alimentat teama de o "preluare musulmană" a Occidentului și față de crearea "Eurabiei", mulți dintre cei de stînga trag un semnal de alarmă cu privire la intenția rețelelor neofasciste de a semăna teroare. De fapt, nu există nici o dovadă că Breivik făcea parte dintr-o conspirație care să implice grupări neofasciste. Și nu există nici dovezi că atentate ca cel al lui Breivik au legătură cu impactul ideologiei de extremă dreaptă. După cum a arătat universitarul Robert Ford, un cercetător de vîrf al mișcărilor de extremă dreaptă, nu există "nici un studiu care să arate că masacrele au loc mai frecvent în țările cu mișcări puternice de extremă dreaptă, decît în țările în care asemenea mișcări nu există". Trebuie să combatem neofascismul și bigotismul antimusulman, la fel cum trebuie să combatem și islamismul, dar trebuie să avem totodată, în ambele cazuri, o perspectivă justă asupra naturii amenințării.
Relativa deschiderea și liberalismul Norvegiei sînt dintre calitățile ei cele mai de preț. Dacă națiunea ar deveni închisă, neliberală și paranoică, asta nu ar însemna mai multă siguranță. Ar însemna însă că Breivik a cîștigat.
Published 2011-07-31
Original in English
Translation by Matei Pleșu
First published in Dilema veche no. 393 (Romanian version); Bergens Tidene, 30 July 2011 (Norwegian version)
Contributed by Dilema veche
© Kenan Malik / Bergens Tidene
© Eurozine
Focal points click for more 
Social media 
