După cum se văd lucrurile din Scandinavia, presa tradiţională nu este nici pe departe pe cale de dispariţie. Oricum, viitorul său este mai luminos decît prevăd analiştii mai prăpăstioşi, ca să nu mai pomenim de o mulţime de pesimişti din media. Cred că avem nevoie de alte perspective.

Am fost solicitat să-mi exprim poziţia în calitatea mea de editor la un ziar important, care apărea numai în formă tipărită, dar care se confruntă acum cu o altă realitate. Este adevărat, în mai multe ţări ziarele au probleme serioase. E clar că tirajele ar putea scădea şi mai mult, chiar şi în acele state în care se citesc cel mai mult cotidienele, aşa cum e Norvegia. În continuare este nevoie de reducerea costurilor, iar viteza de inovaţie trebuie să crească.

"Inovaţie" este cuvîntul-cheie din spatele relativului meu optimism. Totul depinde de ştiinţa de a face schimbări. Cele mai bune organizaţii media au această abilitate, precum şi voinţa de a concretiza schimbările. Ele au înţeles că trebuie să gîndească şi să se comporte ca nişte reţele, să înveţe în fiecare zi de la noile mijloace de socializare şi viceversa. Există deja o interacţiune complexă între mijloacele media cunoscute şi cele noi, o interacţiune care are loc oră de oră.

Principalele forme tradiţionale de media continuă să le ofere cititorilor, atît la nivel naţional, cît şi la nivel internaţional, jurnalism de primă mînă. Ele influenţează şi schimbă în continuare societăţile în fiecare zi. De ce? Pentru că produc în continuare cantităţi mari de jurnalism quality şi pentru că au capacitatea de a merge mai departe pe acest drum. Iar cererea de jurnalism quality nici gînd să fi dispărut. Cititorii sînt mai educaţi ca niciodată şi, prin urmare, sînt clienţi şi cetăţeni mai pretenţioşi. Tînjesc după informaţii creditabile, nuanţate, care să vină de la organizaţii media serioase, care nu le jignesc inteligenţa. În Scandinavia, statisticile arată că din ce în ce mai puţini cititori sînt dornici de senzaţional. Ziarele care oferă aşa ceva chiar sînt în impas. Probabil că multe dintre ele vor dispărea în cîţiva ani. Dar nu şi celelalte. Deci publicaţiile în format tipărit nu vor muri în viitorul apropiat? Criză? Ce criză? Fără îndoială că tirajele vor scădea în continuare, dar la acest fapt se poate reacţiona printr-o adaptare. Fără îndoială că vor urma schimbări profunde – dar o prăbuşire generală? În istoria tehnologiei media vedem că tehnologiile nu se ucid una pe cealaltă, ci se susţin reciproc, continuînd că coexiste.

Sînt editor la Aftenposten şi coordonez secţiunea de cultură şi pe cea de editoriale pentru varianta tipărită a publicaţiei, pentru ediţia web şi pentru celelalte platforme. Din scaunul pe care stau, se vede că noua realitate, cea inovatoare, este deja aici. Cei mai mulţi dintre noi trăiesc în continuare în societăţi par excellence consumatoare de presă. Ziarele din Norvegia reprezintă un exemplu bun, care arată că e posibil să-ţi meargă bine şi să supravieţuieşti. În Scandinavia nu există o prăpastie atît de mare între publicaţiile quality şi cele "colorate cu roşu" pe prima pagină, aşa cum există în Anglia şi în Germania, de pildă. Poate că ar trebui să învăţăm ceva din această stare de fapt.

Unul dintre motivele mele de îngrijorare este că mulţi dintre cei care citesc Aftenposten au peste 50 de ani. Ceea ce ar putea fi o problemă foarte serioasă. Şi o dificultate cu care ne confruntăm este atragerea cititorilor mai tineri. Se prea poate ca aceasta să fie cea mai mare provocare pentru noi. Oricum, potrivit evoluţiei demografice, o mulţime dintre cititorii trecuţi de 50 de ani vor trăi sănătoşi pînă la 80-90 de ani şi e posibil să citească ziare pînă la sfîrşitul vieţii lor lungi. Ar fi o greşeală gravă să uităm de ei. Trebuie să le satisfacem nevoile. Mai mult, ei se numără printre cei mai pretenţioşi şi cei mai critici cititori pe care-i avem. Şi ştim că, atunci cînd reuşim să comunicăm mai bine cu cititorii mai tineri, comunicăm mai bine şi cu cei mai în vîrstă. O altă evoluţie prin care trec ziarele, valabilă şi în cazul publicaţiei pentru care lucrez, este numărul din ce în ce mai mare de cititori pe web, ca şi al celor care accesează articolele de pe platformele pentru telefon sau smartphone. În fiecare zi, ne coordonăm cu reţelele de socializare şi mulţi dintre ziariştii şi editorii noştri sînt foarte activi pe Twitter şi pe Facebook. Reţelele de socializare ne dau idei de poveşti şi ne oferă feedback de la cititori. Nu mai sîntem organizaţii media de tip monolitic, ci reţele flexibile.

Am amintit de Schibsted, compania norvegiană care are în proprietate VG şi Aftenposten, cele mai mari ziare din ţară. Acum 150 de ani, compania a început cu Aftenposten, care publica numai anunţuri publicitare pe patru pagini mici. Astăzi, Schibsted este una dintre cele mai mari companii media din Europa, apreciată de mulţi analişti media, cu mai multe baze pe care să se sprijine, inclusiv reclame plătite, publicate pe pagina de Internet. Afacerea a început ca parte a Aftenposten, după care a devenit entitate separată (finn.ro), iar acum Schibsted repetă povestea de succes în multe state europene.

Cum putem dezvolta jurnalismul de calitate? Încă dispunem de resurse materiale şi probabil că facem cele mai bune ziare din toate timpurile în ceea ce priveşte jurnalismul specializat, independent. Există, desigur, o mulţime de excepţii şi nu oferim jurnalism bun, consistent, în fiecare zi.

În unele privinţe, acum e mai uşor ca oricînd să vindem marfă de calitate, nu în ultimul rînd datorită faptului că cititorii sînt mai sofisticaţi şi mai bine educaţi şi vor articole care să-i facă mai buni, ca cetăţeni şi ca oameni. Jurnalismul de calitate înseamnă: forţă de pătrundere, cunoaştere şi înţelegere a unei realităţi complexe; analize şi opinii calificate; poveşti bine scrise şi jurnalism personal de la cei mai buni autori ai momentului; surprize. Înseamnă, de asemenea, a fi selectiv într-o lume în care cantitatea de informaţii este uriaşă. Ziarele trebuie să aleagă din cele mai bune materiale pe care le au la dispoziţie, dar şi să semnaleze alte materiale, combinînd cele mai bune dintre mijloacele media tradiţionale sau recente. Moderaţia este în continuare necesară, chiar dacă este vorba despre judecata unui grup care are rolul de a modera.

Pe scurt, trebuie să oferim mai mult din acest tip de presă şi mai mult din ce-i mai bun. Şi, de asemenea, trebuie să aducem ceva nou. Daţi-mi voie să trec în revistă pe scurt produsele care arată cum gîndeşte Aftenposten: Publicăm revista lunară Insight. Începută dintr-o joacă, ea are acum un tiraj de 30.000 de exemplare pe lună şi devine profitabilă. Cuprinde articole reluate din ziar şi materiale de la freelanceri din Norvegia şi din străinătate. În aprilie 2011, am lansat o nouă revistă de cultură, K, pornind de la acelaşi model editorial. Uimitor, nu? Produse noi în print! Care au şi piaţă de desfacere! Şi succes pe loc! Însă, dată fiind viziunea noastră despre jurnalism, există şi mai multe cereri care trebuie satisfăcute. Trebuie să ne consolidăm abordarea jurnalismului integrat. Nu este uşor, pentru ziarele care au existat iniţial numai în varianta tipărită, să vadă că alte platforme se bucură de acelaşi prestigiu, dar asta trebuie să facem. Trebuie să concepem jurnalismul de azi în mai multe feluri, în funcţie de o anumită platformă – hîrtie tipărită, web sau smartphone. Trebuie să îi lăsăm permanent pe cititori să ne influenţeze jurnalismul şi să cîştigăm cititori noi prin intermediul reţelelor de socializare.

"Moartea cărţii" a fost o exagerare fără margini. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ziarele tipărite. Ele vor continua să existe multă vreme, în funcţie de abilitatea fiecărei companii de a face schimbări. Media care nu inovează, fie că vorbim despre o companie mare sau despre una mică, va dispărea, iar presa specializată, de nişă, va trebui să devină şi mai bună în domeniul respectiv. Dar cum rămîne cu marile canale media, care sînt şi inovatoare? Exact cum am spus: probabil că vor avea parte de un viitor dur şi tensionat. Dar acest viitor va fi şi strălucitor, graţie voinţei vitale şi ştiinţei de a inova atît versiunile tipărite, cît şi alte platforme.

Published 2011-09-19

Original in Norwegian
Translation by Dana Ionescu
First published in Dilema veche nr. 393 (Romanian version); Aftenposten 28 July 2011 (Norwegian version); Eurozine (English version)

Contributed by Dilema veche
© Knut Olav Amas / Dilema veche
© Eurozine