Olivier Peyroux
Matei Martin
Olivier Peyroux / Dilema veche
Eurozine
Dilema veche
Dilema veche 344 (2010) (Romanian version)
2010-10-12
Romii: o nouă armă politică?
Recentele evenimente care au avut loc în Franța permit o mai bună înțelegere a ceea ce înseamnă etnia romilor pentru politică. În spatele expulzărilor spectaculoase, a demontării taberelor și a costului repatrierilor se ascunde o strategie pusă la punct încă din mai 2007, construită pe seama acestor imigranți, un pic mai speciali.
Mai exact, despre ce e vorba? În urma alegerii lui Nicolas Sarkozy ca președinte al Republicii este creat Ministerul Imigrării și Identității Naționale. Scopul este de a-i mulțumi pe votanții de extremă dreaptă, care au votat în număr mare pentru candidatul propus de UMP. Pentru a se mula pe cerințe și, mai presus de toate, pentru a păstra noul trend, ministerul anunță o cifră-țintă de 30.000 de deportări pe an. Dacă anunțul e real și oferă avantajul unei comunicări eficiente cu electoratul vizat, apare foarte rapid întrebarea: de unde se vor găsi, anual, 30.000 de străini aflați în situații incerte din punct de vedere legal?
/XML/infobox/romabox.htmAcesta este atît cazul romilor români și bulgari cît și al cetățenilor români și bulgari ne-romi care locuiesc în case părăsite sau în tabere -- ei sînt cei vizați de către autorități. De fapt, aceștia prezintă avantajul că sînt ușor de depistat pentru că trăiesc în grupuri, nu opun rezistență forțelor de ordine, nu cunosc procedurile și nu prea au parte de susținerea opiniei publice.
Singura scăpare, dar una de proporții, este că, din 1 ianuarie 2007, aceștia sînt cetățeni ai Uniunii Europene, adică nu pot fi expulzați pe motivul luptei contra imigrării ilegale, de vreme ce ei nu mai sînt în afara legii.
Pentru a eluda acest impediment, guvernul decide să creeze așa-numitele "repatrieri umanitare", adică să motiveze plecările prin plata a 300 de euro pentru adulți și 100 de euro pentru copii.
Din 2007 pînă în 2009, cetățenii români și bulgari au reprezentat între 25 și 30% dintre cei repatriați pe motivul luptei contra imigrării clandestine, ceea ce înseamnă între 8 și 10 mii de repatrieri pe an. În 2010 cifra expulzărilor va fi ceva mai mare -- poate și din cauza presiunii mass-media. Dacă e să ne luăm după estimările numărului de romi români și bulgari care locuiesc în Franța, marja este situată între 10 și 15 mii, ceea ce implică faptul că majoritatea romilor repatriați revin în Franța; spre bucuria autorităților căci, dacă aceștia nu s-ar întoarce, cum ar mai putea raporta "norma" expulzărilor?
Ce s-a întîmplat nou în această vară? În urma unei acute crize politice în care miniștrii au fost implicați în multiple scandaluri, și în care lupta contra delincvenței -- slogan al partidului aflat la putere care pare să întîlnească dificultăți reale -- romii au devenit din nou soluția pentru a demonstra intransigența unei politici întemeiate pe acțiune și pe respectul autorității.
De fapt, nimic nu e cu adevărat nou, decît cel mult o mai rapidă distrugere a taberelor ilegale (care de cele mai multe ori s-au refăcut cîțiva kilometri mai încolo) și o intensificare a "repatrierilor umanitare".
Singura diferență e că isteria mediatică și stigmatizarea publică a acestui grup etnic, cu un statut din totdeauna foarte neclar, a antrenat o avalanșă de acuze internaționale, mai degrabă defavorabile imaginii Franței în lume.
Romii români imigranți care, ca peste tot în lume, aveau mai degrabă o imagine negativă, au început chiar să fie considerați din ce în ce mai mult victime. Ca urmare, în fața eșecului de a instrumentaliza problema romă, guvernul a avut o ultimă tentativă, cu intenția de a justifica expulzările prin mediatizarea cifrelor, cu puternicul argument, bineînțeles, al infracțiunilor comise de către cetățenii români (printre situațiile cele mai mediatizate și importante de exploatare a copiilor din Franța se numără afluxul de tineri români ne-romi din Țara Oașului, folosiți la spargerea parcometrelor pariziene). Strategia pare că vine însă puțin cam prea tîrziu pentru că deja majoritatea clasei politice se învrăjbește în această problemă.
Ce concluzii putem trage? De cînd sînt cetățeni europeni, romii români și bulgari au sarcina dificilă să poarte diferite măști: de imigranți clandestini expulzați pentru liniștirea opiniei publice și, mai clasica, masca unei etnii prin excelență delincvente și incapabile să se integreze.
Această ultimă imagine pare a fi împărțită de acei cetățeni europeni care privesc cu neliniște sosirea romilor români în țara lor. Pentru a scăpa de prejudecățile negative sau pozitive (drumul către iad e întotdeauna pavat cu bune intenții) -- cînd vinovatul ideal, cînd victimă eternă -- să vedem cine sînt acești faimoși romi români stabiliți în Franța.
Mai întîi de toate, de ce au venit aici? Chiar dacă, de cele mai multe ori, discriminarea este trîmbițată de diferiți romi purtători de cuvînt autoproclamați, este vorba de fapt de o migrațiune economică de tip comunitar de proveniență rurală. Romii se înscriu într-o mișcare mai amplă de exod al forței de muncă, care afectează numeroase sate din România. Deci nu e vorba de un nomadism al țiganilor, ci pur și simplu de un context economic și social care îndeamnă o parte a populației rurale rome și ne-rome să își încerce norocul în străinătate.
Dificultățile de integrare sînt de ordin cultural? Dacă primii romi, veniți între 1990 și 2000 din Banat sau Transilvania, s-au integrat relativ cu succes, romii mai puțin calificați, din regiuni mai puțin dezvoltate, veniți mai tîrziu au creat noua imagine a întregului grup etnic. Aceștia din urmă, negăsind de lucru, s-au orientat spre îndeletniciri mărunte, ca vînzarea de flori sau chiar cerșitul. Absența locurilor de muncă legale sau la negru, precum și dificultățile de a avea acces la o locuință au permis unor intermediari să facă bani închiriind locuri pe terenuri care nu le aparțineau, percepînd taxă de folosință. Cazurile de exploatare a adulților și a copiilor au apărut în rîndul romilor și ne-romilor (trebuie menționat că în Franța sînt aproape 3 milioane de șomeri și 100 de mii de oameni fără adăpost). Mai mult decît o fatalitate culturală, care îi condamnă pe țiganii nomazi să fie din totdeauna paria societăților europene, problemele de integrare pe care le experimentează sînt legate de dificultăți conjuncturale și administrative de acces la piața de muncă. (www.romeurope.org este site-ul unui grup de asociații franceze care se ocupă de romi.)
Vorbind despre asta, înainte de a renunța definitiv la ideea că romii proveniți din țările est-europene sînt incapabili să se integreze în Franța sau oriunde în altă parte, ar trebui să revenim la exemplul migrației iugoslave mai vechi decît cea a altor țări estice, și, mai bine chiar, să exemplificăm diferite etape ale proceselor de migrațiune.
Această migrațiune a demarat, de fapt, la finele anilor '60, "normalizîndu-se" în mare parte, fapt care nu a împiedicat apariția unor grupuri care au comis activități ilegale. Cu toate acestea -- după cum putem vedea azi -- majoritatea imigranților romi din fosta Iugoslavie s-a integrat perfect în Franța într-atît pînă cînd au devenit "invizibili" pentru opinia publică.
Așadar, ce este de făcut? Singura cale este de a facilita integrarea acestor familii rome al căror număr, trebuie spus, este foarte redus. În Franța, romii români reprezintă mai puțin de 1 procent al romilor din România, iar din 2007 această populație este constantă. Nu este deci vorba de un exod al romilor români către Occident, și cu atît mai puțin de un export de probleme sociale dinspre est spre vest, asta oricît le-ar displăcea naționaliștilor de peste tot.
Înainte de a asculta indignările politicienilor francezi cu privire la situația din România care, bineînțeles, este departe de a fi idilică -- dar asta nu este tema articolului de față -- e foarte interesant de urmărit transpunerea în practică a măsurilor luate pentru a facilita această faimoasă integrare, și anume: accesul la educație, instruire și muncă. Conform studiului colectivului Romeurope, numai 10% dintre copiii romi care trăiesc în Franța și au vîrsta de școlarizare (avînd în vedere că școala e obligatorie pentru toți, pînă la vîrsta de 16 ani) merg la școală.
Principalul motiv este refuzul numeroaselor municipalități, indiferent de culoare politică, de a-i înscrie pe copii, de teama instalării unei tabere în teritoriul localității. A avea parte de o instruire profesională e cvasi-imposibil, din rațiuni administrative legate de statutul unui nou venit.
În același timp, accesul la angajare este limitat la anumite meserii și extrem de complicat din cauza măsurilor tranzitorii care îi vizează pe cetățenii români și bulgari.
În cele din urmă, măsurile restrictive pe care Franța a lăsat să se înțeleagă că dorește să le extindă pînă la expirarea termenului (31 decembrie 2013) nu poate decît să creeze dificultăți acestei populații cu o situație deja precară și să favorizeze infracționalitatea.
Problema politică "a integrării romilor" mai are o cale lungă pînă la soluționare. Cît despre romii imigranți -- dacă monitorizarea politică va continua -- încetul cu încetul, vor ajunge să se conformeze clișeelor: săraci, analfabeți și condamnați să trăiască la marginea societăților noastre civilizate.