G.M. Tamás
G.M. Tamás/Dilema veche
Eurozine
Dilema veche
Dilema veche 247 (2008)
2009-06-16
O scrisoare către Andrei Pleșu
Ah, dragă prietene, dacă ar trebui să aleg pe cineva să-mi fie călău, eu te-aș vrea pe tine să fii omul cu masca neagră, sînt convins că nu m-ar durea de tot, că m-aș plimba întru lumea cealaltă printr-o cascadă de harfe eoliene, printr-o ceață trandafirie, lîngă pilaștri de porfir.
Read also:
Andrei Plesu
"The Left treading on the Right"
G.M. Tamás
"A response to Andrei Plesu"
Andrei Plesu
"Some comments to G.M. Tamás"
Dar dacă ar trebui să-mi aleg un hronicar să-mi scrie letopisețul tuturor ideilor și năravurilor mele sau un advocatus diaboli să-mi pledeze biata, smerita cauză, atunci voi ezita puțin. Nădăjduiesc că n-o vei lua în nume de rău. E poate un blestem divin împotriva celor ce și-au jertfit suculenta și tînăra viață, studiului unor lucruri ce s-au petrecut înainte (Geistesgeschichte), probabil o mîrșăvie blasfemică, oricum, să n-aibă memorie. Bineînțeles, nici nu mi-a trecut prin cap să spun la Sofia sau oriunde bîlbîiturile pe care ai avut bunătatea să mi le atribui. (N. red.: în articolul "Cu stînga pe dreapta călcînd", Dilema veche, nr. 243.)
Ceea ce am menționat acolo, superficial și grăbit, a fost următorul paradox: există o contradicție în judecata asupra sistemului bolșevic (căruia îi sînt și astăzi opus, ca înainte, dar astăzi aceasta nu ne cere mare vitejie sau perspicacitate extraordinară -- sau mă înșel?). Acest paradox consistă din două enunțuri contradictorii care s-au formulat împotriva "socialismului real" (termenul l-am moștenit de la tov. L. I. Brejnev, strașnic cadru de conducere sovietic).
Enunțul nr. 1, pronunțat înainte de 1989: sistemul bolșevic minte, nu este socialismul afișat de ideologii săi, fiindcă societățile de tip "comunist" sînt societăți producătoare de mărfuri, bazate pe munca salariată, folosind sistemul financiar (bani), muncitorii sînt separați de mijloacele de producție (adică proprietatea socialistă e un mit), sînt societăți inegale, ierarhice, represive, deci nu sînt socialiste cum socialismul este definit în teoria marxistă. Societățile de tip sovietic înșală oamenii care mai cred în ele, nu este adevărat că sînt socialiste.
Enunțul nr. 2, pronunțat după 1989: sistemul bolșevic a spus adevărul, societatea de tip sovietic a fost într-adevăr socialistă. Din această pricină, trebuie să evităm oricare transcensus primejdios al sistemului capitalist, fiindcă știm ceea ce a fost socialismul: Uniunea Sovietică, Republica Populară Chineză, să nu mai vorbim de Republica Socialistă România, cu Gulag, laogai, Canal, Gherla, Aiud.
Ceea ce am afirmat modest este că cele două afirmații fundamentale ale anticomunismului oficial sînt contradictorii. Nu pot să fie corecte ambele în același timp. Eu, de fapt, cred că enunțul nr. 1 are merite, cît ar fi el de simplist. Enunțul nr. 2 mi se pare fals, cum mi se pare fals denunțul ideologiei antiglobaliste-antiimperialiste, reprezentată totuși de mari cărturari ca Domenico Losurdo și Luciano Canfora, că liberalismul ar fi identic cu Belgia într-adevăr liberală, care a asasinat conștient, deliberat, "anume", cca două milioane de oameni de culoare în Congo la începutul secolului XX, și că alt model al societății liberale nu ar fi posibil, pentru că, chipurile, e dovedit, e demonstrat că acestea sînt consecințele regimului liberal-capitalist, scilicet: genocidul. Nonsens, nu-i așa?
Sigur, există oameni de stînga care găsesc scuze pentru universul concentraționar sovietic. Dar cu ei, eu, de regulă, nu stau de vorbă decît din politețe. Dar nu numai curtoazia. Cum nu sînt un om aservit principiilor rigide, găsesc în duhul meu obscur tandrețe chiar și pentru cîte un fermecător dușman de clasă, ca tine, dragă Andrei.
Amitiés,
G.M. Tamás
P.S. În ceea ce privește conservatorii, nu cred că ei ar simți că puterea le revine în mod firesc, ci filozofia conservatoare sau -- cum spune Roger Scruton -- "dogmatica" conservatoare pornește din ideea naturii umane. Ea legitimează orice putere politică numai în termenii naturii (Hume, Oakeshott, Leo Strauss) și unei armonii cu această fire. Arta de a fi conservator constă (sau consta odinioară) în gestul nestingherit, spontan, ludic al stăpînirii fără țel ulterior. E estetic, anti-teleologic: sprezzatura.
În schimb, "stînga eternă" poposește pe tărîmul unui "regim de adevăr", cum îl numește Alain Badiou urmîndu-i pe Marx, Lukács și Althusser, un adevăr anti-ierarhic, decentrat, diseminat, descris splendid de faimosul discurs al lui Galileo Galilei în piesa lui Bertold Brecht: "Dintotdeauna se susținea că astrele sînt fixate pe o boltă de cristal, ca să nu cadă. Acum însă, am prins curaj și le lăsăm să plutească libere în spațiu, fără nici un punct de susținere. ș...ț Iar pămîntul se rotește voios în jurul soarelui și, împreună cu el, se rotesc precupețe, negustori, principi și cardinali, ba chiar și papa. Peste noapte universul și-a pierdut centrul, dar în dimineața următoare s-a trezit cu nenumărate centre, încît putem socoti că adevăratul centru al lumii se găsește în fiecare dintre ele sau în nici unul. Astfel universul a devenit deodată cu mult mai încăpător."
Iar "dreapta eroică" (de la Joseph de Maistre și Don Juan Donoso Cortés la Carl Schmitt și Cioran tînăr) își găsește temeiul în delirul conceptual de a tranșa între prieten și potrivnic, în decizie. Aceste arhetipuri mai există, dar se dărîmă toate. N-am făcut polemică, am descris trecutul.