Daniel Daianu
Daniel Daianu/Dilema veche
Eurozine
Dilema veche
Dilema veche 263 (2009)
2009-03-27
Întoarcerea la rațiune este necesară
Scriu aceste rânduri într-o perioadă de adâncire a crizei financiare, care ricoșează (se propagă) în întreaga lume provocând suferințe și teamă, un declin economic tot mai răspândit. În același timp, nu a trecut mult de la aprobarea de către Parlamentul European a unui raport pe care l-am elaborat împreună cu o colegă olandeză, Ieke van den Burg, în care pledăm în favoarea unei schimbări profunde a cadrului de reglementare și supraveghere a pietelor financiareIeke van den Burg și Daniel Dăianu, "Report with recommendations to the Commission on Lamfalussy follow up: future structure and supervision", Regula 36 a Regulilor de procedură, Parlamentul European, 2008.. Trebuie subliniat că fundamentele paradigmatice ale raportului nostru nu ne-au fost revelate de marasmul financiar ce a cuprins economiile occidentale; de mai mult timp amândoi avem, deși facem parte din grupuri politice diferite în Parlamentul European, viziuni similare despre ceea ce a fost greșit în dinamica finanțelor globale.
Libertatea economică și spiritul întreprinzător, care se află la rădăcina inovației și progresului economic, se bazează pe și iși trag seva din pietele libere; acest fapt este de necontestat și explică de ce economiile comuniste s-au prăbușit, în cele din urmă, la finalul secolului trecut. În această privință, Ludwig von Mises, Friedrich von Hayek, Joseph Schumpeter și alțiiÎndeosebi economiști aparținând Școlii austriece. au avut dreptate. Dar este înșelător să argumentăm că piețe libere sunt sinonime cu piețe nereglementate, cu dispariția sectoarelor publice și a politicilor publice. Economiile și societățile moderne au nevoie de reglementări și de politici publice pentru ca bunurile publice să fie furnizate în mod adecvat, iar externalitățile negative să fie prevenite sau limitate; aceasta implică funcționarea sectoarelor publice pe fundalul alocării libere a resurselor (la prețuri pieță) și a unei competiții economice vibrante. Este de la sine înțeles faptul că este nevoie de eficientizarea sectoarelor publice astfel încât resursele publice să nu fie irosite. Este nevoie, de asemenea, și de un reper moral, fără de care totul se împotmolește mai devreme sau mai târziu.
Eram economist șef la Banca Națională a României cand am fost întrebat de oficiali ai FMI dacă aș susține deschiderea contului de capital al României; aceasta discuție a avut loc în 1996, cu aproximativ un an înainte de izbucnirea crizei financiare în Asia. Le-am răspuns că o astfel de decizie ar fi deosebit de riscantă în condițiile României, o acțiune chiar periculoasă, pe care nu aș recomanda-o liderilor politici. Din fericire, decidenții din România au adoptat politicile potrivite în decursul acelor ani. Astăzi mulți sunt de acord că în Asia criza a fost cauzată, în principal, de o deschidere prematură a contului de capital în economiile din acea regiune. Întotdeauna am fost de părere că graba pentru privatizarea utilităților publice nu este justificată. După cum Joseph StiglitzJoseph Stiglitz, "Making Globalization Work", New York, Allen Lane, 2006. A se vedea și Narcis Serra și Joseph Stiglitz (ed.), "The Washington Consensus Reconsidered", New York, Oxford University Press, 2008. și alții au evidențiat, contextele instituționale sunt esențiale pentru companiile care se privatizează pentru ca acestea să funcționeze bine. În plus, există utilități publice care e mai bine să rămână în mâini publice. Trebuie adăugat aici că schimbarea instituțională necesită timp, iar timpul nu poate fi comprimat după voie.
Suprasimplificarea "bunelor practici" în domeniul guvernanței și, nu în cele din urmă, ipocrizia care, nu de puține ori, a acompaniat discuția despre acestea, din partea unor țări industrializate importante din întreaga lume, este mai mult decât evidentă acumBanca Mondială este preocupată de "bunele practici" (buna guvernanță) de mult timp și diseminează informații pe această temă în întreaga lume în mod regulat. Mă întreb de ce nu a acordat atenție această instituție și erorilor din industria financiară din economiile bogate, care nu sunt de dată recentă.. Criza financiară profundă, eșuata rundă de negocieri Doha (cu controversa despre diferența dintre comerțul liber și cel echitabil), lipsa de rezultate peste tot unde politicile de dezvoltare au fost cuprinse în mod simplist în mantra ideologică a neo-liberalismului sunt grăitoare. Spunând acestea, nu trec cu vederea corupția, lispa de claritate a drepturilor de proprietate, risipa și devalizarea resurselor publice în multe tări sărace, o alocare a resurselor profund greșită, care toate frânează creșterea economicăA se vedea de exemplu William Easterly, "The Elusive Quest for Growth, Cambridge, MIT press, 2001.. Dar astfel de slăbiciuni structurale nu constituie un argument convingător pentru acceptarea necondiționată a unor remedii care sunt prea generale și, uneori, în neconcordanță cu realitățile locale. Reformele orientate spre piață au descătușat spiritul întreprinzător și au stimulat creșterea economică în China după 1978 și în India pe parcursul ultimei decade, însă acele reforme au fost implementate într-un mod pragmatic, acordându-se mare atenție aspectelor sociale și problemelor de dezvoltare rurală, în vreme ce piețele financiare nu au fost liberalizate nechibzuit. În aceste două situații foarte complexe, mari compromisuri de politică publică și dileme rămân, cu toate că progresul economic a fost extraordinar. Dani RodrikDani Rodrik, "One Economics, Many Recipes", Princeton, Princeton University Press, 2007. A se vedea și"'The New Global Economy and Developing Economies. Making Openness Work", a aceluiași autor, Washington DEC, Overseas Development Council, 1998., Paul KrugmanPaul Krugman a obținut Premiul Nobel pentru că a demonstrat efectele economiilor de scară asupra tiparelor comerțului și asupra localizării activității economice. A prevăzut capcanele noului sistem financiar; a se vedea cartea sa "The Return of Depression Economics", New York, Norton, 1999. și alți economiști clarvăzători au solicitat neîncetat abandonarea prejudecăților în examinarea marilor probleme care afectează țările sărace; ei au respins suprasimplificările și au cerut diferențierea politicilor în funcție de circumstanțe locale. Cu toate că aceștia sunt posesorii unor cărți de vizită de excepție, vocile lor nu au fost suficient ascultate.
O mare parte din viață am trăit sub comunism și apreciez libertatea economică și politică într-un mod pe care cei care au avut norocul să trăiască în democrații liberale (ca să folosesc un concept pe care îl datorăm lui Fareed Zakaria) poate că nu îl pot înțelege pe deplin. Dar nu sunt orb la tarele ce pot afecta economiile de piață, în special pe cele inadecvat reglementate și care nu oferă o cantitate decentă de bunuri publice cetățenilor lor. Mă consider un economist de factură liberală, dar nu sunt un libertarian. Pentru mine, valorile liberale (în sens european) susțin esențialmente democrațiile liberale; într-o democrație, crezurile liberale se află fără îndoială în spatele diferitelor curente politice -- fie ele mai mult social-democrate sau aparținând curentului de tip "partid popular", de-a lungul spectrului politic european. Îmbrățișez un model de liberalism care datorează multe lui Karl Popper și conceptului său de "societate deschisă"Karl Popper, "The Open Society and Its Enemies", London, Routledge, 1945.. Pentru mine, libertățile individuale coexistă cu conceptele de solidaritate socială, echitate socialăA se vedea John Rawls, "A Theory of Justice", Cambridge, Harvard University Press, 1971., bunuri publice și valori morale (încredere, onestitate, simțul responsabilității etc.). Termenul german pentru "economie socială de piață" (soziale Marktwirtschaft)Un teoretician de bază a economiei sociale de piață a fost Wilhelm Roepke, iar un practician de marcă în Germania a fost cancelarul Ludwig Erhard. ilustrează destul de bine modul meu de gândire în această privință. Am menționat valorile morale deoarece frecvent aud oameni (inclusiv în Parlamentul European) care susțin că, în afaceri, moralitatea nu are sens. Eu susțin că este așa pentru cei care aleg să nu țină cont de valorile morale și pentru care societatea, ca ansamblu de relații structurate dintre oameni, este lipsită de sens. De asemenea, cred că o concurență nemiloasă în economia globală stresează societățile europene și modelul lor social. Însă măsurile care au în vedere ameliorarea competitivității, în timp ce ignoră coeziunea socială și contractul social dintre stat și cetățeni, pot fi la fel de distructive pentru societate ca și status quo-ul. În Uniunea Europeană, experiența țărilor scandinave în ceea ce privește întreprinderea de reforme care să amelioreze competitivitatea fără să neglijeze țesutul social al societății este destul de relevant în această privință.
Criza financiară ce a lovit în centrul industriei financiare internaționale este, în opinia mea, o respingere decisivă a paradigmei ce glorifică dereglementarea totală în economii, fie ele bogate sau săraceÎntr-o scrisoare publicată în influentul cotidian francez Le Monde, în 22 mai 2008, se poate citi: "Unii sunt tentați să privească actuala criză financiară ca pe un accident recurent, deși mai sever, pe parcursul unui ciclu economic și care urmează mai multor ani la rând de credit ieftin în întreaga lume.Dar o analiză atentă ar conduce la rădăcinile sale structurale. Globalizarea piețelor și ingineria financiară, cu reglementări precare și, uneori, absente, scheme de remunerare distorsionate și numeroase conflicte de interese, au creat cadrul pentru această criză". Scrisoarea a fost semnată de Helmut Schmidt, Otto Graf Lambsdorff, Lionel Jospin, Jacques Delors, Michel Rocard, Romano Prodi, Jacques Santer, Göran Persson, Pär Nuder, Massimo d'Alema, Hans Eichel, Poul Nyrup Rasmussen, Daniel Dăianu, Paavo Lipponen, Ruairi Quinn,Laurent Fabius, Anneli Jaatteenmaki. Textul integral al acesteia poate fi citit în anexa nr. 2.. Abrogarea în 1999 a Glass-Steagall Act, care limita deținerea de companii financiare ce operau pe alte segmente de piață, precum decizia din 2004 de a scuti operațiunile de brokeraj ale băncilor de investiții de pe Wall Street de la limitele privind cantitatea de datorie pe care o pot contracta s-au dovedit a fi gafe istoriceAlan Greenspan, fostul președinte al FED, este citat în International Herald Tribune acceptând că ceva a fost în greșit cu teoria piețelor libere pe care el a susținut-o (Brian Knowltoon and Michael Greenbaum, "Greenspan makes rare admission of fallibility", 24 October, 2008, p.1). Greenspan este bine-cunoscut ca fiind un ferm oponent al reglementării derivativelor, "al noului sector bancar". La rădăcina crizei actuale se află un sistem financiar sub-reglementat și inadecvat reglementat. Valurile de dereglementare din industria financiară au adus pe piață o mulțime de produse atrăgătoare ale căror riscuri au fost puțin înțelese. Ipotecile nu sunt toxice în sine; însă titlurile de valoare prost contruite pe baza ipotecilor sunt toxice. Împachetarea și reîmpachetarea de produse financiare au fost în largă măsură toxice, ceea ce a făcut evaluarea lor din ce în ce mai puțin clară, reducându-le vandabilitatea. Scheme de remunerare ce determină deciziile managerilor și agenților pe piață și care determină un comportament iresponsabil din partea acestora, acestea au fost toxice. Modelele cantitative înșelătoare sunt toxice. Poate că declanșatorul acestei crize financiare s-a aflat în industria imobiliară, dar aceasta nu este cauza structurală a acestei crize.
Ceea ce această criză ar trebui să facă limpede pentru toată lumea este că nu toate inovațiile financiare sunt benigne. Este năucitor să auzi argumentul că noi reglementări sunt de nedorit pentru că ar înnăbuși inovarea financiară. Noi reglementări sunt necesare pentru că există un deficit de reglementări și supraveghere corespunzătoare. Greșelile enorme care au fost comise prin lăsarea finanțelor să-și dezvolte propriile rațiuni de a exista, trebuie reparate. Însă suntem noi capabili să învățăm din această lecție? De ce nu am învățat din crize precedente. Alexander Lamfalussy a avertizat acum aproape zece ani; Warren Buffet și fostul președinte al Federal Reserve Paul Volcker sunt printre acele figuri importante care au atras atenția cu ani în urmă. Nouriel Roubini a făcut același lucru, inclusiv în cadrul reuniunilor Forumului de la Davos. Cum se face că predicțiile lor despre criză nu au fost ascultate?
Așa cum traficul are nevoie de reguli și semafoare pentru a proteja viețile oamenilor, și economiile de piață au nevoie de reglementări pentru a limita daunele colaterale și pentru a crește producția de bunuri publice. O politică monetară laxă poate conduce la inflație mai mare și, în cele din urmă, la recesiune, dar nu poate singură să provoace dezastru într-un sistem financiar. Aceasta este cheia problemei: trăsăturile sistemului financiar care au produs această criză sunt trăsături structurale ale "noului" sistem financiar.
Grupuri de interese pot avea un braț lung și pot încerca să influenteze reglementarea și supravegherea. Dar grupurilor de interese trebuie să li se opună o rezistență puternică, folosind toate mijloacele disponibile. Reglementatorii și supraveghetorii ar trebui să știe că pietele financiare sunt volatile și predispuse la instabilitate și că ipoteza piețelor eficiente -- aceea care spune că prețurile reflectă toate informațiile cunoscute -- este o fantezie.
Imensele salvări (bailouts) în curs de desfășurare (in sectoarele financiare) vor introduce (sau consolida) elemente ale capitalismului de stat în numeroase țări industrilizate, inclusiv în SUA. Impactul asupra bugetelor naționale va fi împovărător pentru ani de acum înainte. Pentru a minimiza suferința și a reduce dependența de împrumuturile externe, ratele de economisire vor trebui să crească în toate economiile în care recapitalizarea băncilor va fi importantă. O întrebare legitimă se naște aici: pot deveni dintr-o dată societățile bogate mult mai econome și mai prevăzătoare. Aceasta atârnă de coeziunea socială (solidaritatea) și de capacitatea politicienilor de a conduce în vremuri de restriște. Dacă adăugăm aici implicațiile demografice și ale unor sisteme asistențiale sub presiune, schimbările climatice, precum și provocările de competitivitate din partea puterilor globale emergente, contururile unor agende publice foarte complicate pentru deceniile viitoare nu sunt greu de trasat.
Efectele actualei crize financiare au lovit lumea occidentală într-un moment în care mișcările tectonice din economia mondială se petrec de mai bine de un deceniu. Ascensiunea Chinei, Indiei, Braziliei, resuscitarea unei Rusii capitaliste (care profită de resurse naturale imense) fac loc unei lumi tot mai multi-polare, cu reverberații economice și geopolitice crescânde. Lupta pentru controlul resurselor neregenerabile (mai ales petrol și gaze) rezumă acest fenomen. Criza financiară a accentuat și mai mult slăbiciunile inerente ale unor politici lipsite de pragmatism și care sucombă principiilor fundamentaliste.
Prăbușirea comunismului, pe care unii au echivalat-o cu "Sfârșitul istoriei"Francis Fukuyama, "The End of History", New York, Free Press, 1990., a favorizat foarte mult dezvoltarea ideilor neo-liberale. În lumea occidentală, această dezvoltare a alimentat ofensiva așa-numitului capitalism de tip anglo-saxon -- cu al său reflex al celei de-a "Treia căi"Anthony Giddens, "The Third Way", Cambridge (UK), Polity Press, 1998. către stânga spectrului politic. Nu mai este nevoie să spunem că superioritatea covârșitoare a SUA pe toate fronturile (economic, militar, tehnologic) a oferit un fel de Pax Americana sui generis și a creat condițiile pentru un regim internațional. Acesta din urmă ar fi trebuit să ordoneze lumea prin furnizarea de bunuri publice internaționale și prin rezolvarea/prevenirea posibilelor conflicte majore. Neo-liberalismul (fundamentalismul de piață) și-a dezvăluit în timp serioasele defecte iar acum este, vrând-nevrând, pus înpoi pe raft de dragul salvării funcționării economiilor de piață. Pentru că ceea ce se întâmplă acum nu este o respingere a forțelor pietei ca mecanism esențial de alocare a resurselor și stimulare a spiritului întreprinzător, ci o invalidare a unei interpretări profund greșite a ceea ce este necesar unei economii moderne ca să-și atingă scopurile economice și sociale pe termen lung.
Noi fragmente ale capitalismului de stat încep să apară și vom vedea ce va rămâne din ele în timp. Probabil, bucăți substanțiale din noile sectoare de stat în devenire se vor întoarce în mâini private cândva în viitor. Politicile monetare sunt îndreptate acum către asigurarea stabilității financiare și au căpătat un soi de flexibilitate ce amintește de învățăturile lui John Maynard Keynes, marele economist britanic care a susținut importanță intervenției guvernului, pentru evitarea echilibrelor rele (Marea Depresiune a fost un "echilibru" teribil de rău). Preocuparea guvernelor și băncilor centrale de a schimba din temelii reglementarea și suprravegherea piețelor financiare, astfel încât "momentele Minsky" -- momente în care, conform economistului acum decedat Hyman Minsky, sectorul financiar pustiește economiaHyman Minsky, "Stabilizing an Unstable Economy" (first edition, 1986), New York, Mc Graw Hill, 2008. -- să fie evitate reprezintă o puternică validare a moștenirii intelectuale a lui Keynes și a simțului său de realism în înțelegerea funcționării piețelor în general.
Miezul problemei este că nou-conturatele economii mixte trebuie să funcționeze în așa fel încât, spre binele democrației și bunăstării majorității cetățenilor, să fie evitate politici extravagante.Ciclurile economice nu pot fi eliminate, crize vor mai apărea. Însă un cataclism financiar, cu efectele sale teribile asupra economiei reale, poate fi prevenit prin adoptarea de politici și reglementări potrivite; iar crizele foarte severe pot fi de asemenea evitate.
UE și SUA vor ieși din această criză cu economiile transformate (cu sectoare publice mai mari) și, foarte probabil, vor continua să fie în mod fundamental democrații liberale. Însă criza financiară le-a slăbit deja, pe când ascensiunea noilor puteri mondiale este greu de oprit, cu toate că recesiunea va fi resimțită în toată lumea. Estimez că viitorul va fi marcat de o concurență între democrația liberală și forme autoritare de capitalism -- acestea din urmă fiind reprezentate de China și Federația Rusă, în principal.
Pentru Uniunea Europeană obiectivele Agendei Lisabona nu sunt diminuate de actuala criză financiară. Dar ele trebuie urmărite în timp ce schimbări importante au loc în Zeitgeist și în cadrul politicilor publice. Democrațiile liberale vor avea de luptat cu statutul lor slăbit în economia mondială și să renunțe la aroganță în relația cu restul lumii, spre binele lorPentru a vedea care este părerea "celorlalți" despre SUA și UE în secolul XXI, citiți Kishore Mahbubani, "The New Asian Hemisphere", New York, Public Affairs, 2008.. Acest fapt este aplicabil reformei Instituțiilor Financiare Internaționale și noii arhitecturi pentru abordarea problemelor de guvernare globală, care vor trebui să includă și puterile globale emergente. După cum spun unii, un nou Bretton Woods este necesar.
Această perioadă, anii ce vor veni, marchează revenirea proeminentă a lui Keynes și a ideii de intervenționism guvernamental, nu a lui Karl Marx, cum afirmă unii. Avem nevoie de rațiune și de pragmatism în politica economică, nu de fundamentalism. După cum unii remarcă "istoria dovedește importanța politicilor pentru păstrarea țesutului social"Robert Shiller, "The Subprime Solution", Princeton, Princeton University Press, 2008, p.2..